Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mirări reciproce

Publicat in Dilema Veche, sâmbătă 2 octombrie 2004 ·

interviu cu Jörg MAGENAU Care este motivul depolitizării literaturii imediat după 1989? Cea mai mare parte a literaturii estgermane de dinainte de 1989 era puternic marcată politic şi ideologic. Imediat după căderea Zidului, scriitorii au descoperit starea de normalitate: adică viaţa cotidiană plăcută. Scrierile lor - mai ales ale autorilor tineri - se refereau întotdeauna la descoperirea acestei vieţi cotidiene. Să nu uităm că în Republica Democrată Germană, ca în orice stat socialist, spaţiul public s-a extins în dauna spaţiului privat, viaţa publică a depăşit, ca pondere, viaţa privată. Redescoperirea vieţii private a constituit un adevărat boom pentru noua literatură din Germania unificată. Unii autori au încercat să trateze, în scrierile lor, "socializarea" în noul mediu politic. Maniera lor de a trata subiectul era aproape întotdeauna autoreferenţială şi tocmai de aceea extrem de interesantă atît pentru cei care vor să studieze această tranziţie, cît şi pentru cititorii obişnuiţi. Pe de altă parte, se spera că odată opera de unificare a Germaniei desăvîrşită, avea să se termine cu pocăinţa pentru trecutul nazist, avea să devină din nou posibil să vorbeşti despre tine însuţi fără să trebuiască să te dezvinovăţeşti, să vorbeşti despre trecut. După 1989, au existat două trecuturi mai actuale decît nazismul despre care merita povestit. Aşa că noua literatură germană e una pregnant autobiografică. Nimeni nu se credea atît de tînăr încît să nu aibă un trecut demn de consemnat. Care sînt temele predilecte în noua literatură? Înainte era aproape imposibil să călătoreşti, iar magazinele erau, ca peste tot în statele socialiste, pustii. Chiar şi procurarea alimentelor de bază era uneori o problemă. Banii nu aveau practic nici o valoare, iar viaţa cotidiană era austeră şi uniformă. (Re)descoperirea comerţului, publicitatea, viaţa culturală bogată şi "adevărată", to

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele membre UE, de acord cu aderarea completă a României şi Bulgariei la spaţiul Shengen. Ministrul ungar de Interne Sandor Pinter salută ”un moment istoric”

News.ro acum 39 minute
Statele membre ale Uniunii Europene şi-au dat joi acordul aderării complete a României şi Bulgariei la spaţiul de liberă circulaţie Schengen, începând de la 1 ianuarie, relatează AFP. Ridicarea controalelor la frontierele terestre cu cele două ţări

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum 35 minute
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Gandul acum 45 minute
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea devenin

CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis întreruperea emisiei Realitatea în seara zilei joi, 12 noiembrie, începând cu ora 19.00, din cauza încălcări grave ale legislației audiovizuale. Știre în actualizare ”Consiliul Național al Audioviz

OMV a rupt contractul cu Gazprom

Adevarul acum 2 ore
OMV a rupt contractul pe termen lung de livrare de gaze, încheiat cu compania rusească Gazprom Export, o subsidiară a grupului Gazprom, din cauza "mai multor încălcări fundamentale ale contractului".

(P) Carmistin The Food Company deschide cea de-a doua fermă de păsări ouătoare BIO și crește cu 50% capacitățile de producție

Gandul acum 2 ore
Carmistin The Food Company a inaugurat o nouă fermă de păsări ouătoare BIO, în comuna Viișoara, jud. Teleorman, având în plan, în această etapă, creșterea capacităților de producție cu 50%. Întinsă pe o suprafață de peste 9 hectare teren BIO, noua f

Fostul director general al CAS Maramureş, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată / E acuzat că ar fi primit bani pentru a favoriza anumite firme la încheierea de contracte cu instituţia pe care o conducea

News.ro acum o ora
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis-o în judecată pe Carmen Eleonora Prodan, fost director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale).

Grindeanu, după aderarea completă la Spațiul Schengen: "Timpii de staționare în frontiere se reduc cu 30 de minute pentru fiecare tren"

Ziare.com acum 34 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, 12 decembrie, ce impact va avea aderarea completă în spațiul Schengen asupra transportului feroviar. România intră în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025, iar asta va reduce simț

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°