In Romania, Letonia si Slovenia, numarul femeilor manager este mult mai mare decat in orice alt stat din „vechea“ Europa, cu exceptia Norvegiei, se arata intr-un studiu realizat de cotidianul Financial Times si FT Deutschland referitor la cele mai de succes femei de afaceri din Europa. Potrivit studiului, femeile au inregistrat mari progrese fata de ultimele trei decenii.
Astfel, in momentul de fata, aproximativ 30% dintre managerii celor mai mari companii din Europa apartin sexului frumos. Daca 40-50% din forta de munca este reprezentata de femei, nu toate vor deveni manageri, astfel incat 30% nu este putin“, a declarat Val Singh, cercetator la Centrul de Dezvoltare al Femeilor Manager din Marea Britanie.
Urmarind evolutia lucrurilor pe acest segment, se poate vorbi chiar de o rasturnare de situatie in ceea ce priveste oamenii de afaceri barbati si femei. Aceasta in conditiile in care, in Marea Britanie, spre exemplu, femeile aflate in posturi de conducere au inceput sa castige in medie mai mult decat omologii lor.
Totusi, cele mai inalte pozitii in conducerea unei companii sunt inca acaparate de barbati. Conform statisticilor Comisiei Europene, numai 2% dintre directorii executivi sau presedintii celor mai mari companii din Europa sunt femei.
De asemenea, cea mai recenta cercetare realizata in randul celor mai mari 200 de companii din 13 state est-europene releva faptul ca numai 8% dintre posturile de conducere sunt ocupate de femei. Diferentele sunt semnificative, Scandinavia fiind tara cu cele mai multe femei care conduc firme mari.
La polul opus, se situeaza Spania, Belgia si Italia, unde in companiile foarte mari femeile pe posturi de conducere sunt o raritate.
In ceea ce priveste domeniile de activitate unde femeile s-au dovedit a fi cele mai bune, statisticile arata faptul ca politica, sectorul privat