O retrospectivă Robert Bresson În 1950, Robert Bresson a realizat Jurnalul unui preot de ţară (după romanul lui Georges Bernanos). Personajul titular murea de cancer la stomac, dar nu înainte de a deveni un sfînt. Filmul părea să aibă nevoie de serviciile unui mare actor. Dacă Hollywoodul s-ar apuca astăzi de un remake, Nicolas Cage s-ar condamna la doi ani de abstinenţă sexuală ca să intre în pielea personajului, în timp ce Tom Hanks şi-ar nenoroci stomacul în încercarea de a demonstra că el e interpretul ideal. E puţin probabil ca tînărul Claude Laydu, non-actorul ales de Bresson, să se fi antrenat astfel înainte de a-l interpreta pe preot. De fapt, în cazul lui nu e vorba despre interpretare - nici măcar în sensul în care vorbim de interpretările neprofesioniştilor din filmele lui De Sica, oameni dirijaţi astfel încît să exprime emoţiile potrivite. Metoda lui Bresson era mai radicală: pentru el, însăşi "expresivitatea" (aşa cum o înţelegem noi) era un balast - trebuia abandonată pe drumul către ceva mai pur. Iubesc La întîmplare Balthazar, filmul lui din 1966, dar cred că, la standardele lui Bresson, actorul principal e prea "drăguţ", are un raport prea direct cu emoţiile noastre. Şi actorul respectiv e un măgăruş. Pînă la retrospectiva Bresson (şapte filme din paisprezece) propusă de Ministerul francez al Afacerilor Externe, în cadrul celei mai recente Sărbători a Filmului Francez, nu văzusem Doamnele din Bois de Boulogne - un film de tinereţe (1945). În comparaţie cu Bressonul de mai tîrziu - epurat, ascetic, antipsihologic, antidramatic -, Les Dames du Bois de Boulogne (un film superb) pare pur şi simplu dezmăţat. Povestea nu e antidramatică, ci dramatică bine de tot (sursa e un episod din Jacques fatalistul de Diderot); cît despre personaje (pe lîngă faptul că se lasă analizate psihologic), nu se sfiesc să urzească răzbunări complicate împotriva amanţil