A venit toamna. Frigul umed a intrat în noi şi cerul de plumb plouă deasupra noastră. Singurul refugiu plauzibil este în Bacovia - maestrul absolut al anotimpului. Asta pentru cei care vor să înţeleagă ceva din această agonie a naturii. Mulţi, însă, nu bagă de seamă că toamna "sună, agonic, din fund". Mulţi sînt blocaţi cu totul în realitatea de hîrtie şi fotoni pe care ziarele şi televiziunile o ţes neîncetat în jur. Mulţi se epuizează în trăirea frenetică a spectacolului mediatic iluzionîndu-se, poate, că sînt în contact cu realitatea. Dar zilele acestea, realitatea nu se vede pe ecran, ci pe fereastră. Toată lumea vorbeşte despre Băsescu şi despre Năstase, despre Becali şi despre Onişoru, despre Antena 1 a lui Voiculescu-PUR şi despre Realitatea TV lui Luca-cel-care-a-dat-telecomanda-lui-Turcescu-să-stingă-singur-televizorul. Toamna, însă, îşi rîde de noi. Chiar credem că, dacă nu o băgăm în seamă, nu există? Chiar credem că ceea ce ni se întîmplă nu are nici o legătură cu ea? Chiar credem că lumea dintre paginile ziarelor şi sora ei bună, lumea de pe la TV, sînt complet izolate de "urgia toamnei care bîntuie" (Radu Stanca)? Bieţi naivi! Toamna e cel mai imperialist anotimp dintre toate, căci criza aceasta a naturii are o asemenea magnitudine încît contaminează orice detaliu şi se poate recunoaşte în orice moment, oriunde. La Sinaia, preşedintele nostru tomnatec a dat, pentru a cîta oară?, un număr din alte vremuri. Toamna e nostalgică prin definiţie, la fel ca şi preşedintele. Faţă cu problema cît se poate de serioasă a emigrării tinerilor cu pregătire superioară, preşedintele nostru a vorbit, iarăşi, ca din manualul activistului de partid comunist. Nici vorbă despre responsabilitate, nici vorbă să se întrebe dacă nu cumva tinerii plecaţi în ultimul deceniu şi jumătate şi-au părăsit ţara şi din cauza lui, nici vorbă să se întrebe dacă a făcut ceva ca aceş