Una după alta, cîteva ştiri de săptămîna trecută au trîntit un strat gros de zgură peste bietul raport de ţară, care - din motive politico-diplomatice sau nu, ce mai contează? - a "bifat" un pas înainte spre UE. Criticile din el - pe tema corupţiei ş. cl. - par chestiuni tehnice, rezolvabile prin măsuri a căror reţetă o ştim, rămîne doar să şi vrem. În schimb, din vizuina mentalităţilor de tranziţie au răsărit, din nou, cîteva excrescenţe pentru care nici Comisia de la Bruxelles, nici Banca Mondială nu au soluţii ori recomandări. Să le luăm pe rînd. Senatul a aprobat un proiect de lege propus de PRM prin care institutele de sondaje au nevoie, pentru a putea funcţiona, de obţinerea unei acreditări. Aşadar, nu piaţa, concurenţa, prestigiul cîştigat în timp, valoarea profesională îşi vor spune cuvîntul în afirmarea şi recunoaşterea unui institut de sondaje, ci Statul, prin reprezentanţii săi şi prin "soluţiile" sale: o Comisie, nişte proceduri birocratice, veresia, cumetria, relaţiile etc. Cu toate defectele care li se pot imputa uneori, sondajele de opinie sînt o modalitate prin care societatea îşi poate face o imagine despre sine. Cei care au votat o asemenea lege nu vor ca o asemenea cunoaştere să aibă loc, ci vor ca Statul să controleze şi să restrîngă posibilităţile prin care publicul poate fi informat despre curentele de opinie. Legea se află spre promulgare la preşedintele Iliescu: dacă o promulgă, îşi asumă responsabilitatea unui mare pas înapoi pe calea democraţiei şi a libertăţii de exprimare. Apoi, pentru a răspunde criticilor din raportul de ţară referitoare la libertatea de exprimare, Guvernul a aprobat înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Mass-Media, care să monitorizeze presa şi condiţia jurnalistului. La critici de substanţă, executivul răspunde cu măsuri de faţadă. Monitorizări există destule şi sînt făcute de agenţii independente, care au