Tot citind (nu din voluptăţi masochiste, ci din obligaţii profesionale) presa românească de acum douăzeci de ani, am dat peste fel de fel de lucruri pe care - este şi firesc - le uitasem. Uitasem, spre exemplu, cît de omniprezent era, în paginile revistei Flacăra, redactorul-şef, Adrian Păunescu, şi nu mă refer doar la delirantele cronici de cenaclu, unde numele conducătorului manifestărilor educativ-artistice era aproape la fel de des pomenit (şi cu aceeaşi înfiorată adoraţie) ca acela al Comandantului Suprem. Prin septembrie 1984, Păunescu s-a instalat şi pe ultima pagină a revistei, ocupînd-o în întregime (nu o dată cu continuări în alte pagini din interior). Publica acolo articole, poezii şi aforisme. Articolele atacau teme fierbinţi: Universitatea Craiova - Campioana unei mari iubiri, scrierea cu  din A, preliminariile campionatului mondial de fotbal ("Hai, hai, România!"), renaşterea porturilor româneşti, inginerul Valeriu Popa şi bioenergia sa făcătoare de minuni, realegerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, la Congresul al XIII-lea, în înalta funcţie de Secretar General al Partidului. Astfel, în 16 noiembrie, poetul publică un text de 36 de strofe a patru versuri (era dimensiunea medie în atari situaţii) intitulat Cu ochii deschişi , salutînd iminenta realegere a secretarului general ca secretar general: "Pentru aceasta şi atîtea încă, / Tot ce visăm de astăzi înainte, / Vă mulţumim, cu plecăciune-adîncă, / Vă mulţumim, tovarăş şi părinte!" Poeziile puteau fi însă inspirate de cele mai neaşteptate subiecte. În 14 septembrie, de pildă, Adrian Păunescu încredinţa tiparului poemul O veste, unde se consemna decesul unei mătuşi a domniei sale, eveniment trist şi regretabil adus la cunoştinţa întregului popor: "Telefonul plînge, parc-ar vrea să-mi spună / Că sărmana Tanti a păţit ceva, / C-a venit pe lume ca o veste bună / Şi-a plecat din lume ca o veste rea.