La multi ani!
In fiecare octombrie, Mircea Albulescu aniverseaza un nou "inceput". O noua varsta a implinitei sale vieti si a superbei sale cariere actoricesti, care i-au adus admiratia a mii si mii de iubitori de teatru si cinema, fascinati de talentul bogat si inteligenta scaparatoare.
- Cu ce incepe aceasta toamna, scumpe maestre, o toamna in care impliniti 70 de ani?
- Ca de fiecare data, toamna "mea" incepe cu multe fructe Cu amintirea fructelor din preajma casei in care am copilarit, undeva, pe strada Libertatii la numarul 12. Ultima din randul de case care au scapat nedemolate. Era pe-aproape de locul pe care s-a aflat, pana acum vreo 20 de ani, Spitalul Brancovenesc Erau multe gradini pe-acolo, cu fructe de toate felurile, cu mere care incepeau sa fie numai bune de mancat Cu gutui aproape bune de pus pe dulapuri
- Cum erau cadourile pe care le primeati cand erati mic?
- Erau cadouri obisnuite. Jucarii, in general Dintre toate, imi amintesc de un ursulet mic cat o palma. Un ursulet de plus, fireste, bej-auriu, botezat Nicolaie. Era tare bun de rontait. Asa ca am tot rontait la el, pana cand mama l-a pus bine, deoparte, salvandu-l de la distrugere. Dupa un timp, dupa cateva zeci de ani, Nicolaie a fost preluat de fiul meu si apoi de nepotul meu. Mai primeam cadou si dulciuri, torturi facute de doamnele din familie Dar mie cel mai tare imi placea o prajitura anume, facuta de mama, o prajitura simpla, din coca simpla. Era cu gem de prune si ornata cu un fel de carouri din betisoare de aluat Era o minune! Se chema Linzertorte. Mama era frumoasa, era blonda, avea ochi albastri, era catolica de origine poloneza si - ca fata - o chema Dembinsky. Tata era roman, era ortodox, era un Albulescu, de unde si banuiala unora ca de fapt pe mine ma cheama Marcel Weissmann Ei bine, eu ma prapadeam dupa prajitura aia! Tata - dimpotriva! O privea p
