Disparitia lui Ceausescu din viata noastra si prabusirea comunismului au permis politicienilor si cetatenilor sa se exprime liber si sa traiasca in libertate. Nici libertatea, nici exprimarea libera n-au fost apreciate cum se cuvine, nici de politicieni, nici de cetateni.
Dovezi primim zilnic, fie ca mergem pe strada, fie ca ne uitam la televizor sau citim in ziare despre alesii natiunii, cu privire la intelegerea gresita a libertatii. Intr-un fel, chiar si aceasta face parte din regulile noului joc democratic. Cui nu ii place cum vorbesc suporterii echipelor de fotbal si mai ales ce striga ei, poate sa nu mearga pe stadion. Daca iti displace cum vorbesc baietii de cartier, trebuie fie sa-i eviti, iar daca ai trecut de varsta critica (unii raman insa la colt de strada toata viata) nu iti lasi odraslele sa se alature respectivilor. Daca te zgarie la urechi modul cum se exprima participantii la diverse forumuri de discutii pe Internet (care sunt focare de propagare ale urii "hate speech", cum spun anglo-saxonii), pur si simplu nu frecventezi asemenea canale de comunicatii. Dar ce te faci daca persoane precum Razvan Theodorescu sau Ion Iliescu (primul, ministru al culturii, cel de-al doilea, presedinte al Romaniei, cel putin pana la alegerile din noiembrie 2004, sau chiar decembrie, daca va fi turul al doilea de scrutin) se exprima in modul cel mai neelegant? Nu mai poti sa-i ignori. Mai ales daca ii califica pe contestatarii lor drept "retardati", "cretini", "lumpeni", "pleava societatii".
De la Razvan Theodorescu, despre care nu se stie cum a aterizat in postul pe care il ocupa (ma refer la merite, nu la clientelismul politic), nu prea ai la ce sa te astepti. Dar de la Ion Iliescu avem alte pretentii. In 2000 l-au ales 6.696.623 de cetateni (3 voturi le-a primit de la parintii mei si de la sotia mea, pe care eu i-am condus la sectia de votare pe 10 de
