"Doamne, da-mi-l!".
Totul s-a intamplat in copilaria mea, cand aveam doar 12 ani. Era in vara anului 1947, august. Stateam intr-o casa frumoasa, cu multe camere, cu terasa acoperita de vita-de-vie. In fata casei, gradina cu flori - trandafiri, pufuleti, regina-noptii - ne atragea cu parfumul ei. In spatele casei erau gradina de zarzavat, livada cu meri, caisi, pruni si via. Era o zi in care soarele se ascunsese dupa nori, parca dinadins, ca sa dea posibilitatea oamenilor sa-si vada de gradini. Parintii se dusesera sa pliveasca straturile, iar noi, copiii, aflati in vacanta, ne bucuram de libertatea de a ne alege jocurile.
Seara, la masa, l-am auzit pe tata spunandu-i mamei ca s-a intepat la un deget si-l doare. A doua zi, degetul s-a inflamat, s-a inrosit si a aparut o rana mare si urata. Ducandu-se la medic, i s-a diagnosticat "dalacul" sau "buba neagra", cum i se mai spune in popor. In vremea aceea, medicamentul cel mai eficace in infectii era Prontozilul care, administrandu-i-se imediat, n-a mai avut totusi puterea sa-i opreasca infectia. Medicul curant nu avea ce sa-i mai faca. Tata era in pragul septicemiei generale, fara putinta de a se vindeca. Penicilina abia aparuse, se gasea rar si la preturi foarte mari. Si, ca si cand nu era destula durere in casa, a venit stabilizarea, locul milioanelor fiind luat de noua moneda in care urma sa fie platita datoria facuta de mama pentru plata penicilinei. Intre timp, tatal meu surzise, era apatic, descurajat, zacea in pat. Mama se vedea neputincioasa. Singura ei speranta era la Dumnezeu, caruia I se ruga zi si noapte. La capatul puterilor, s-a dus la preotul din parohie si l-a rugat sa vina sa-i faca tatei un Maslu. Cand a intrat preotul in dormitor, tata era cu fata la perete. Noi, copiii, stateam cuminti asteptand. Ce? Poate o minune
Preotul l-a salutat pe tata, dar n-a primit nici un raspuns. Era
