Ceasul suna crunt la ora patru jumatate dimineata. Ma uit chioris la el, de parca era de vina ca a trecut repede noaptea si ca trebuie sa plec la drum. Ma cert singura ca m-am inhamat la treaba asta si, pina sa ma dezmeticesc, aud soneria. Venise masina cu fotograful. Inca buimaca de somn, la fel ca si colegii mei, plec catre Podu Turcului. Ma ingrijoreaza soferul, un baietan, care clipeste mult prea des si prea repede, si somnolenta care ma stapineste imi trece ca luata cu mina. Incepe sa se mijeasca de ziua, iar pentru un sofer este perioada cea mai periculoasa. Ajungem la podgorie chiar cind s-a luminat bine de ziua. Nicolaie Huiban, patronul podgoriei, se apropie de masina aproape nevenindu-i sa creada. "Eu am crezut ca glumiti, dom'le, cind ati spus ca vreti sa fiti la prima ora aici. N-as fi crezut nici in ruptul capului ca ziaristii se scoala asa, in toiul noptii, sa plece la munca. Mama, ce de sporuri ar fi cerut un functionar public sa fi fost trimis asa, dis-de-dimineata la munca!", face o prima remarca acida Huiban la o categorie sociala mult hulita de toata lumea. Plecam agale catre podgorie, flancati de culegatorii care isi carau galetile goale. Cu ochii cirpiti de somn, barbati, femei si tineri savureaza ultimele momente de liniste. Un baietan tot tachineaza o fetiscana, care, somnoroasa, este cit pe ce sa arunce cu galeata dupa el. Relaxarea si glumele dispar repede in momentul in care ajung in vie. Isi aleg in fuga rindul, in vreme ce un barbat slabanog le insemneaza cu creta cite un numar pe spalierii de ciment. Aveam sa aflu mai tirziu care era rostul lor. "Numarul 13, treci inapoi! Ia, vino aici si lamureste-ma si pe mine de ce mai gasesc eu atitia struguri pe unde ai cules tu? Te gindesti sa lasi de saminta? Hai, ada galeata si stringe ca lumea", ii cere un barbat imbracat in salopeta. Inginerul fermei ma lamureste ca fiecare dintre culegatori ave