Cum am prevazut (fara nici un merit, fiindca nenorocirea e ca toate premonitiile in materie se adeveresc), in aceasta toamna nu va putea avea loc o „Gala a Filmului Romanesc“ de felul celei care etala in octombrie-noiembrie 2003 pretentia inaugurarii unui ciclu glorios. La fel, n-a fost nevoie de nici un har al divinatiei pentru a sti, inca din vara lui 2003, ca la editia din 2004 a Festivalului International Transilvania de la Cluj nici un produs autohton nu va trece proba preselectiei pentru competitia rezervata primului si celui de-al doilea op al debutantilor.
Dupa cum era evident pentru oricine ca nici un lungmetraj iesit din concursurile de proiecte de la CNC 2, sub umbrela „legii Nicolaescu“, nu va reusi la aceeasi proba preliminara pentru competitia deschisa tuturor generatiilor in cadrul noului Festival International Anonimul de la Sfintu Gheorghe-Delta (ca sa nu ramina total descoperiti la capitolul romanesc, organizatorii au fost obligati sa recupereze o pelicula lansata la concursul de proiecte din 1998: Examen de Titus Muntean).
In consecinta, nici o Madam Encomion nu se va mai urca pe podiumul de la Patria, ca sa mitologizeze languros, in compania predestinatului Mitulescu Decebal, „marile succese“, „pasii inainte“ si celelalte minunatii ale regimului mediocratiei mafiote din care face parte.
Pentru prima data din 2001 incoace, directorul general predestinat prin nume pentru minciuni in serie n-a mai anuntat, ca de obicei, inca din august, premierele toamnei, spre a nu mai incerca a patra oara rusinea ulterioara a decalarii lor cu trimestre, semestre si chiar ani de zile. Ca sa nu strice fasonul de resort al campaniei electorale in curs, dupa simulacrul de „Gala“ expediat la repezeala in sfirsit de sezon, in ultima decada a lunii august, la Mamaia, unde presa a absentat, premierele se vor succeda pe sest, intr-un fel d