Canalul de televiziune franco-german Arte a programat de curind o seara tematica intitulata Sotul meu, dictatorul, dedicata sotiilor unor dictatori ca Peron din Argentina, Franco din Spania, Honecker din fosta RDG si Ceausescu din Romania.
Cercetarea influentei sotiilor unor dictatori asupra politicii este extrem de dificila. Nu exista procese-verbale ale discutiilor intre sot si sotie si nu se cunosc nici detalii legate de viata conjugala. Aceste dificultati evidente le-a intimpinat si regizoarea Malgorzata Bucka, care a incercat o evocare paralela a sotiilor liderilor de partid si de stat din fosta Republica Democrata Germana si Romania comunista, Margot Honecker si Elena Ceausescu. Autoarea a incercat sa depaseasca inevitabila confruntare cu anumite mituri si legende care circula in legatura cu Margot si Elena, cit si sumarul material documentar existent in arhive, apelind la marturiile unor persoane sau la sprijinul unor analisti.
In pofida unor evidente similitudini intre cele doua personaje centrale, Margot si Elena, prezentate ca femei ambitioase si mediocre, filmul nu reuseste sa elucideze influenta pe care au avut-o asupra politicii celor doua tari. In consecinta, documentarul sintetizeaza cliseele vehiculate dupa prabusirea comunismului, prezentind imagini deja arhicunoscute atit despre ministrul Educatiei Margot Honecker, cit si despre chimista Elena Ceausescu. Grandomania lui Ceausescu este indulcita de demonizarea selectiva a Elenei de catre arhitecta Anca Petrescu, cea care a proiectat Bulevardul Victoriei Socialismului si Palatul Poporului. Redind in stil anecdotic o intilnire cu cei doi Ceausesti, Petrescu afirma ca datorita intelegerii manifestate de Nicolae Ceausescu a fost salvata, de pilda, Biserica Mihai Voda, pe care Elena ar fi dorit s-o distruga.
Anca Petrescu incearca sa depolitizeze modificarea urbanistica
