Conducerea Silcotub Zalau si-a manifestat intentia de a achizitiona otelaria combinatului Donasid Calarasi (fostul combinat Siderca Calarasi, in prezent societate mixta), in care ar urma sa produca taglele pentru productia de tevi din Zalau.
Directorul comercial al grupului Tenaris, cel care a achizitionat fabrica de la Zalau, i-a prezentat intentia premierului Adrian Nastase intr-o vizita pe care oficialul a avut-o recent la Zalau. Purtatorul de cuvant al premierului, Despina Neagoe, ne-a declarat ieri ca premierul si-a manifestat dispozitia de a analiza situatia, chiar daca deocamdata nu s-a angajat concret sa sprijine acest demers.
Directorul general al Donasid Calarasi, Gheorghe Scarlea, a refuzat sa faca vreo declaratie referitoare la acest aspect, insa surse din cadrul combinatului au afirmat ca administratia nu este la curent cu intentia Silcotub de a achizitiona Donasid. Aceleasi declaratii le-am primit neoficial si din partea unor surse din departamentul administrativ al Silcotub.
Potrivit vicepresedintelui Consiliulu Judetean Salaj, Iuliu Nosa, prezent la discutiile dintre reprezentantul Tenaris si premierul Romaniei, Tenaris urmareste prin achizitionarea cel putin a otelariei Donasid, o reducere semnificativa a importurilor din fostul bloc sovietic.
Materia bruta, de la sovietici
Silcotub detinea in 2002 o cota de piata de 34.3 la suta, restul fiind detinut de cei trei principali concurenti interni, respectiv Petrotub Roman, Artrom Slatina si Republica Bucuresti.
La aceasta ora taglele necesare productiei de tevi fara sudura din Zalau sunt furnizate fabricii in proportie de 75 la suta din import, in special din Rusia (OEMK Stary Oskol), Ucraina (ISTIL Donetsk) si Bielorusia (BMZ Zhlobzn).
De preciz