O bătrînă doamnă de care sunt foarte apropiat a orbit acum mai bine de un an. Îşi pierduse vederea la un ochi în 1987, după un diagnostic greşit dat la Spitalul Municipal. Cu celălalt a văzut tot mai rău, pînă cînd a rămas într-un fel de cenuşiu care se înnegrea progresiv şi acesta. Cu o voinţă extraordinară, această doamnă a reuşit să se deprindă cu orbirea. (Tehnic vorbind, folosesc inexact cuvîntul.) Izbutea să facă menajul şi, nu ştiu după câte rateuri despre care nu s-a plîns nimănui, reuşea să şi gătească feluri simple de mîncare. Făcea atît de bine diverse lucruri casnice, încît unii dintre apropiaţii ei credeau că de fapt vede şi se preface că a orbit. Fiica acestei doamne se interesează la mai mulţi medici dacă mama sa ar fi putut fi operată şi cu ce şanse. Trebuia înlocuit cristalinul, ceea ce reuşeşte fără probleme de cele mai multe ori, dar, ca la orice operaţie pe ochi, mai există şi eşecuri. Iar dacă operaţia n-ar fi reuşit? Cenuşiul acela din timpul zilei, care uneori, în lumina puternică a soarelui, îi îngăduia să mai distingă o siluetă, ar fi dispărut şi el. Aflînd care e riscul, bătrîna doamnă îl acceptă.

Fiica ei se interesează, după un consult pregătitor, care ar fi costul operaţiei, în afară de ceea ce acoperă asigurările de sănătate. Asigurările nu dau bani decît foarte puţini pentru un asemenea cristalin! i se spune. Şi dacă bolnavul, pensionar, n-are cu ce achita restul? Nu-i face nimeni operaţia cu un asemenea cristalin, ci cu unul mai ieftin şi mai puţin performant.

Ştiind şi despre cine e vorba, mi-a sărit ţandăra şi mai mult decât dacă mi s-ar fi povestit cazul, fără amănunte. La noi există obiceiul, care nu-mi place, de a se face chetă publică pentru celebrităţile care au nevoie de o intervenţie medicală în străinătate. Adică avem bolnavi de categoria I, a II-a şi aşa mai departe? Dar dacă există asemenea