Era un răstimp în care masele se impuneau ca un actor principal al istoriei, fenomen înfăţişat de-o altă scriere celebră, Revolta maselor, a lui José Ortega y Gasset, ameninţînd a atenta la condiţia intrinsecă a individului, la calitatea personalităţii, la statutul intimităţii sale: ,Problema lui Faust, spunea atunci Nae Ionescu, e foarte simplă concluzia la care trebuie să ajungă Faust, dacă este vorba să ajungă în stăpînirea formulei fericirii, este: omul îşi este suficient lui însuşi, omul poate să trăiască singur, împăcat cu el însuşi". Atingem aci un punct delicat şi anume critica acerbă pe care Nae Ionescu a făcut-o sistemului democratic, în numele individualităţii periclitate, al culturii, din acest motiv, distorsionate, pîndite de disoluţie. în vederile sale, democraţia înseamnă ,efectiv egala îndreptăţire a tuturor de a hotărî în chestiunile publice şi care nu poate duce decît la înecarea individualităţilor în mase, la precumpănirea cantităţii asupra calităţii". însă ,cultura adevărată este operă de adîncire personală şi, prin urmare, de diferenţiere. Marii oameni de cultură, marii creatori în ordine spirituală nu au fost niciodată democraţi; nu au fost democraţi nici prin temperament, nici prin practica politică".

Eventualei stupefacţii a unui cititor neprevenit i se pot opune cel puţin două explicaţii. Mai întîi aceea că filosoful critica, la un moment dat, de pe poziţiile unui conservatorism cu o solidă şi foarte onorabilă tradiţie, efectele indenegabil negative ale societăţii democratice, grevate de politicianism, demagogie, corupţie, societate desigur preferabilă totalitarismelor, dar, să admitem, departe de-a fi ideală chiar la ora de faţă. în al doilea rînd, el nu făcea decît să ilustreze, prin punctul său de vedere speculativ, o trăsătură a democraţiei însăşi, care, după cum remarcă sociologii, e unica organizare socială ce-şi supor