După o sută de ani de la încheierea ediţiei princeps, lucrarea lui Iuliu A. Zanne, Proverbele românilor din România, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria şi Macedonia, I-X (1895-1903), începe să fie reeditată, într-o ediţie anastatică, semnată de Mugur Vasiliu, cu o prefaţă de Nicolae Constantinescu, la Editura Scara, unde au apărut deocamdată volumele I-II (2003) şi III (2004).

Şi în secolul al XIX-lea, şi cu prilejul apariţiei primului volum al noii ediţii, s-a exprimat regretul că s-a scris puţin despre impozantul corpus al proverbelor. Dimitrie R. Rosetti, în Epoca (1896, nr. 75), scria între altele: "E atât de mare vârtejul politic în care trăim, încât a trecut aproape nebăgată în seamă o lucrare de o netăgăduită importanţă bibliografică datorată d-lui Iuliu A. Zanne". Iar B. Delavrancea, în Drapelul (1897, nr.-ele 121-122), scria, la puţin timp după ce Academia Română premiase lucrarea: "într-altă ţară, în Occident, acest eveniment literar ar fi fost ocazia unei epice bătălii de critici, ar fi dat naştere la polemici, din care publicul cititor ar fi putut extrage substanţială hrană intelectuală... Câtă nedreptate în această indiferenţă." Salutând începerea restituirii marii colecţii, Otilia Hedeşan (în România literară, 2004, nr. 12), deplora "receptarea absolut aberantă a acestei opere în cultura românească", existenţa doar a "câteva recenzii de întâmpinare a colecţiei". Dacă mergem la presa vremii - curiozitate pe care n-a avut-o nimeni până acum - vom vedea că receptarea critică a lucrării lui Zanne n-a fost aşa de săracă pe cât s-a crezut. Să precizăm mai întâi că un fel de receptare au fost şi acele articole care au popularizat chestionarul lui Zanne, din categoria acestui fel de ecouri făcând parte articolul din Telegraful român (2/14 decembrie 1997), intitulat De la Societatea Petru Maior. Apel către preoţii şi învăţătorii români, semna