Tablourile îşi au în general soarta lor, asemenea cărţilor. Unele ştiu să şi-o povestească, răsărindu-ţi mereu în cale, în câte o ipostază sau alta, dar de fiecare dată cu aceeaşi magică forţă repetitivă îndreptată spre un ţel anume. în cazul de faţă ţelul priveşte expertiza, ca unic agent făcător şi desfăcător de destin, păstrând cu consecvenţă o adresă precisă: pe cel ce se socoate expert, fără a bănui vreo clipă pericolele care îl pândesc atunci când convingerile şi conştiinţa de sine se substituie realităţii. în astfel de situaţii se deschid pentru cercetător paginile unui roman, a cărui anecdotică pasionantă şi instructivă merită să fie adusă la cunoştinţa cititorului. Va fi vorba aici despre o ipostază caracterială necunoscută şi profund revelatorie a lui Ion Îuculescu, artist care până astăzi, cu rarisime excepţii, e prezentat în diverse scrieri, de la simple articole până la volume cu aspect monografic, într-un mod lipsit fie de competenţa necesară, fie deliberat - şi nu întâmplător! - cu sfidarea adevărului.

în cele ce urmează să relatez sunt aduse în discuţie nişte tablouri admise odinioară oficial şi comercializate ca fiind de Andreescu. Toate erau semnate în fals. Autorul lor real era însă Dan Ialomiţeanu; un artist înzestrat, dar care, neputând să-şi agonisească traiul din resursele creaţiei proprii, s-a dedat la tot felul de activităţi legate de apariţia şi răspândirea pe piaţă a falsurilor, privitoare îndeosebi la Andreescu, uneori însă şi la Luchian. L-am cunoscut bine pe Ialomiţeanu şi până la un punct l-am putut convinge să coopereze cu mine, întru realizarea ţelurilor pe care le urmăream. Multe din documentele acestei cooperări au rămas până azi inedite.

În textul de faţă a trebuit să dau tablourilor pictate de Ialomiţeanu un titlu de circumstanţă, neutilizabil într-o expoziţie sau într-un muzeu. Aceste titluri sunt s