Iată că după câteva tentative şi o cvasi-reuşită (Pizdeţ de Alexandru Vakulovski) avem, în sfârşit, o carte care abordează explicit şi amănunţit "fenomenul" drogurilor (folosesc un cuvânt enervant pentru naratorul din RealK), dar o face cu un oarecare stil şi fără prea multe fiţe. Spun "în sfârşit" pentru că în romanele tinerilor drogurile devin tot mai mult o stare de fapt, însă în concentraţii narative superficiale, oricum nesatisfăcătoare. Ceea ce nu înseamnă însă că romanul lui Dragoş Bucurenci " care a ales ca titlu tocmai denumirea alternativă a ketaminei " ar fi vreo capodoperă a genului. Lucrurile sunt, ca de obicei, amestecate. Chiar dacă despre o carte se scrie de bine, aceasta nu înseamnă neapărat că nivelul ei ar fi şi unul foarte ridicat. Să nu ne amăgim: proza bună scrisă în ultimii ani la noi este, totuşi, de un nivel mai degrabă medi(ocr)u.

RealK se deschide cu o convenţie romanescă de secol XVIII placată pe realitatea internautului. "Manuscrisul" jurnalului nu este găsit de tânărul Andrei în cine ştie ce bibliotecă, pod sau cufăr, ci pe net, la o adresă indicată chiar de... Dragoş, autorul textului: www.weblong.ro/realk. Cei doi au fost întâmplător tovarăşi de tripuit, iar când Dragoş renunţă la un moment dat să se mai drogheze, îi face "cadou" textul de pe weblong. Jurnalul lui este, aşadar, înregistrarea intermitentă a unei experineţe consumate. Pretextul narativ, să îi zicem aşa, are un oarecare farmec, deşi nu funcţionează impecabil. În primul rând, acest tip de convenţie ţinteşte autenticitatea. Responsabilitatea asupra veridicităţii textului este, astfel, pasată unei alte identităţi auctoriale, rămasă învăluită în mister. Autenticitatea este, prin urmare, asumată preventiv numai pe jumătate, ficţiunea fiind lăsată să se insinueze prin atributul hazardului. Acest tip de convenţie narativă este cerut, până la urmă, şi de subiect