Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Singuri în satul global

Publicat in Romania Literara, miercuri 6 octombrie 2004 ·

A treia ediţie a Festivalului Internaţional "Zile şi nopţi de literatură", desfăşurată la Neptun în aceeaşi perioadă a anului în care au avut loc şi ediţiile precedente, poate fi considerată un succes al Uniunii Scriitorilor şi al celorlalte instituţii organizatoare: Institutul Cultural Român, Societatea Română de Radio, Primăria Municipiului Mangalia. Este dificil, în condiţiile actuale, să faci să demareze un proiect de asemenea dimensiuni, dar să-i asiguri continuitatea este de-a dreptul o performanţă. Să mai spunem că numărul participanţilor în fiecare an a crescut, pentru prima oară fiind acum prezente şi delegaţii din China, Vietnam, Azerbaidjan, Pakistan.

Ca şi ediţia anterioară şi aceasta a fost pusă "sub înaltul patronaj al Primului Ministru", care însă nu s-a arătat nici la Neptun nici la Bucureşti, la recepţia de închidere, şi nici n-a transmis Festivalului vreun mesaj. Unii participanţi au fost dezamăgiţi: pariaseră pe ideea că premierul nu va pierde ocazia să exploateze electoral împrejurarea, lucru care nu s-a întâmplat.

în centrul Festivalului s-a aflat colocviul cu tema "Singuri în satul global", aproape toate expunerile întâlnindu-se în constatarea că, paradoxal, cu cât se înmulţesc, datorită noilor tehnologii, posibilităţile de cunoaştere interumană, cu atât creşte, sub felurite forme, singurătatea individului. Eugen Uricaru spunea în cuvântul său de deschidere: "Suntem informaţi asupra marilor orori ce se petrec în altă parte a satului nostru mondial, putem fi prezenţi la accidente, execuţii, atentate (") ca şi cum totul s-ar petrece lângă noi, la o atingere de mână, la o zvârlitură de băţ. însă toate acestea nu ne îndeamnă să ieşim pe uliţele satului, fie el şi mondial, ci ne îndeamnă să verificăm dacă uşa camerei noastre este bine închisă".

Reluând o idee formulată la colocviul de anul trecut (tema: "Eu

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 54 minute
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Un tânăr a fost arestat după ce a intrat în casa unei adolescente de 12 ani și a încercat s-o abuzeze

Ziare.com acum 54 minute
IPJ Dolj a anunțat că un tânăr de 19 ani a fost reţinut, fiind ulterior arestat, după ce a intrat într-o casă din comuna Izvoare, judeţul Dolj, peste o femeie de 30 de ani şi fiica ei şi a încercat să violeze fata de 12 ani. Agresorul a fost reținut

Un influencer a fost amendat cu 1.800 de euro, după ce a intrat pe o plajă din Italia

Ziare.com acum o ora
O influenceriță din Dubai a fost amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă interzisă cu nuanţe roz din Sardinia, înainte de a distribui pe reţelele de socializare o serie de clipuri şi fotografii cu escapada sa, informează The Guardia

Curtea Penală Internaţională cercetează atacurile cibernetice din Ucraina ca fiind posibile crime de război - surse

News.ro acum o ora
Procurorii de la Curtea Penală Internaţională (CPI) investighează presupusele atacuri cibernetice ruseşti asupra infrastructurii civile ucrainene ca posibile crime de război, au declarat patru surse care cunosc acest caz, pentru Reuters. Aceasta est

Patru bărbați au fost reținuți după ce au bătut un tânăr de 21 de ani în Botoșani

Ziare.com acum 2 ore
IPJ Botoşani a anunțat că 4 bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi că au bătut un tânăr pe o stradă din Botoşani. Ei sunt acuzaţi de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. „La data de 14 iunie 2024 poli

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 12 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

La două săptămâni de la dispariţia în râul Natisone, Cristian Molnar este de negăsit. "Tensiunea este mare, frustrarea la fel, dar nu ne vom opri", spune primarul din Premariacco

News.ro acum 5 ore
Salvatorii italieni continuă căutările neîncetate ale lui Cristian Molnar, tânărul de 25 de ani a cărui dispariţie în râul Natisone continuă să neliniştească o întreagă comunitate, relatează presa italiană. În ciuda curentului foarte rapid, după cum

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Rafila: O reţea de centre de adicţie pentru copii, prioritate a Ministerului Sănatăţii

Mediafax acum o ora
„Participarea autorităţilor locale la acest proiect este esenţială şi vreau să mulţumesc domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan şi primarului oraşului Bistriţa, Gabriel Lazany, pentru deschiderea şi implicare

Vremea

București
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/23°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

24°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/24°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°