E treaba presei sa afle adevarul si sa-l publice. Pe nimeni nu intereseaza cum reuseste asta. Firesc. Dar cind banii dumneavoastra sint folositi pentru ca sa fiti impiedicati sa ajungeti la adevar, atunci s-ar putea sa va intereseze. Aceasta este povestea publicitatii de stat.
Soarta publicatiilor rebele
Un ziar de talia Gazetei Sporturilor, aflat pe locul 4 in clasamentul audientei in clasamentul general al cotidienelor si citit zilnic de aproximativ 500.000 de romani, aduna de pe piata privata a publicitatii cam 1,5 milioane de euro pe an. Evenimentul Zilei, locul 2 cu 700.000 de cititori, ia putin peste 2,5 milioane de euro.
Ambele publicatii incaseaza extrem de putin din publicitatea furnizata de stat.
In Romania exista ziare, cu audienta mai mica, care iau 200.000 pe an din circuitul normal si 1 milion de euro din partea statului!
"Cumpar protectie, astept Bucurestiul si Provincia!"
La o recenta dezbatere despre independenta presei, reprezentantul PSD a adus argumentul ca "doar 8% din piata publicitatii apartine statului". Nu e asa! In acest 8% intra doar machetele guvernamentale - ministere, agentii si regii. Societatile comerciale controlate de stat, gen Petrom - pina de curind, CEC si asa mai departe, consuma publicitate tot la comanda politica ferma.
Astfel, procentul creste considerabil.
Suma rezultata este impartita discretionar, nu pe criterii de randament al mesajului, ci pentru a achizitiona imunitate.
Statul este principalul furnizor de publicitate din Romania. In timp ce un client normal obtine reclama pentru produsele sale, statul cumpara imagine pentru guvernanti!
Connex = 30% din Posta!
In numarul de ieri, saptaminalul Business Magazin a publicat ierarhia consumului de publicitate in presa scrisa pe luna august 2004. "Firma" de pe primul loc