Am descoperit, aparent întîmplător, o cîrciumă din acelea "de drojdieri", dar aflată într-o zonă centrală a Bucureştiului, undeva pe o străduţă din spatele bulevardului Ştefan cel Mare, cu pereţii tapetaţi de steme comuniste, "iar steluţa cea de sus oare ce-o fi avînd de spus?", steaguri roşii şi portrete din care Tovarăşu' ne zîmbeşte blajin. Muşterii: beţivi "cu vechime", pentru care o bere fără suta de rom nu înseamnă nimic, inşi tatuaţi şi tăiaţi pe braţe, dar şi bătrînei liniştiţi din cartier care se adresează unul altuia pe şoptite cu "domnu' colonel", iar în pauzele meciurilor, tineri suporteri dinamovişti care trag o fugă de pe stadion pentru a-şi "clăti" coardele vocale răguşite cu o vodcă. "Servirea se face la bar." Am cerut o cafea, iar chelneriţa s-a uitat strîmb la mine. "Nu avem cafea!" Am întrebat ce-s cu bazaconiile alea de pe pereţi. Patronul ştie, dar în momentul respectiv nu se afla acolo. Mi-am luat o cola şi m-am aşezat pe un scaun şchiop, din tablă, de pe terasă. În mai puţin de jumătate de oră mi-am dat seama că localul nu era un soi de club al nostalgicilor comunismului, aşa cum bănuisem iniţial, deşi clienţii se îmbătau treptat, plîngîndu-se mereu de cîte ceva şi concluzionînd cu "era mai bine pe vremea lu'...". Asta se întîmplă, însă, de regulă, în mai toate cîrciumile "de drojdieri". Aici, "podoabele" de pe pereţi se constituiau doar într-un decor original, dar inofensiv care avea probabil un scop destul de imprecis: să le amintească muşteriilor "de vremuri mai bune".

În momentul în care am poposit la cîrciuma cu pricina, nu se inaugurase încă "muzeul" lui Dinel Staicu de la Craiova, cu pancartă roşie, vizibilă de pe şosea - "Bine aţi venit, tovarăşi!". Nostalgicii, însă, existau şi mai există, încă, rătăciţi prin ţară şi prin exotica, pentru mulţi dintre noi, "junglă" a democraţiei, căreia nu se pot adapta, ca nişte păsări greo