Teo: Tu ai mai pus mîna pe vreo carte? Sau citeşti doar pe ecran? Eta: Închipuie-ţi că da. Însă cu un sentiment de vină. Teo: De ce? Eta: La calculator e ca atunci cînd citeşti "pentru şcoală", ca să te instruieşti. Cartea tipărită e "lectură particulară". O faci de plăcere. Teo: Şi ce-ai citit? Eta: M-am cufundat în creaţia tînără: postmodernişti, fracturişti, decembrişti. Teo: De ce "decembrişti"? Eta: S-au format după Decembrie 1989. Dar tu i-ai citit? Teo: Da. Doar trebuie să fim la curent. Eta: În priză, vrei să spui? Teo: Cam aşa ceva. Destul am fost moderni, e timpul să devenim actuali. Eta: Eu am avut senzaţia că pierd timpul, deşi în mod plăcut, recunosc. Teo: Ce-i drept, ei ştiu cum să scrie, dar nu şi despre ce să scrie. Au talent, dar n-au imaginaţie. Eta: Sau experienţă. Teo: Prefer imaginaţia. Fără ea, experienţa nu valorează nimic. Eta: Cu ce hrăneşti imaginaţia? Nu cu experienţa? Teo: Cu cărţi. Oricum, dacă n-au experienţă, au destule experienţe. Unele picante. Eta: Să le lăsăm, deocamdată, deoparte. Sînt o doamnă, ce p(ielea) mea! Teo: Văd că citezi. Ca incipit, nu e rău. Eta: Fiecare scrie în felul său, dar toţi scriu despre acelaşi lucru, probabil singurul care-i interesează. Teo: Care e acela? Eta: Propria persoană. Cum s-au format, prin ce-au trecut. Amintiri din copilărie. Teo: Autoficţiunea e la modă, mai ales la Paris. Subiectul este naratorul. Eta: Dar tot un parizian spunea că nu interesează pe nimeni "grămăjoara de secrete" a fiecăruia. De ce nu le păstrează pentru jurnalul personal? Teo: S-au scris, totuşi, mari cărţi în acest fel. Eta: Nu cred. Dă-mi exemple. Teo: Ia-l de pildă pe Creangă: nu e insignifiant tot ce spune? Eta: Se salvează prin cum o spune. Pe vremuri, mă plictisea. Acum, îl citesc chiar şi cu voce tare. Oricum, are meritul că e scurt. Teo: Proust nu e scurt. Eta: Pe el îl recitesc deseori, dar pe sărite. Cînd descri