despre un film controversat Recent a avut loc la Berlin premiera filmului Der Untergang. Este vorba despre ultimele zile ale lui Adolf Hitler în buncărul cancelariei de stat şi despre prăbuşirea celui de-al treilea Reich. Pentru mulţi spectatori germani, a fost o provocare: pentru prima dată, au văzut un film despre omul Adolf Hitler. Despre omul suferind (îi vedem mîna tremurîndă). Despre omul decăzut (îl găsim trădat de unii subalterni şi încercuit de duşmani). Despre omul muribund (sfîrşitul său este ştiut şi anunţat în mod repetat). În sală se petrece ceva de neimaginat: spectatorilor le este milă de Hitler. Unii plîng. Le este milă de acest Hitler suferind, decăzut şi muribund. Şi nu doar de el: le este milă şi de apropiaţii săi, de ofiţeri, de femeile din preajma sa. Ba chiar - dacă nu ai aflat încă din manualele de istorie cine este adevăratul Hitler - te-ar putea încerca şi un sentiment de înţelegere. Hitler, sărmanul, este izolat în buncărul său, laolaltă cu cei care l-au trădat şi cei care i-au rămas fideli pînă la ultima suflare, pînă la ultimul cartuş. Acest sentiment ambiguu - cum poţi să simţi milă pentru Führer şi pentru ofiţerii săi? - se datorează şi opţiunii scenaristului de a nu relata în film decît decăderea Reichului şi de a nu face decît minime referiri la Holocaust şi la ororile războiului. Într-adevăr, acurateţea istorică a fost lăsată în planul secund, pentru ca aparatul de filmat să se poată concentra în primul rînd pe eroii principali. Esenţial pentru scenarist (Bernd Eichinger) şi regizor (Oliver Hirschbiegel) era să-l prezinte pe Hitler, nu să relateze istoria sa. Aici intervine problema acestui film: cum îl prezentăm pe Hitler fără a-i anula dimensiunea umană, dar şi fără a-l caricaturiza, fără a recurge la clişee cunoscute? Aşa cum era de aşteptat, filmul a provocat reacţii şi polemici aprinse. Presa germană i-a dedicat pagini în