O mare problema a democratiei noastre este ca partidele se afla intr-o competitie tot mai formala. Exemplul cel mai la indemana mi se par cele doua alternante la guvernare de pana acum. Au avut ele consecintele pe care in mod obisnuit le au aceste alternante? Invatand din lectiile guvernarii precedente, a fost urmatoarea mai buna ca aceasta? Un raspuns categoric negativ probabil ca ar fi excesiv.
In orice caz, insa, de fiecare data calitatea guvernarii urmatoare a fost infinit mai putin buna decat ar fi fost normal.
Am mai scris, au clarificat liberalii, taranistii si PD-istii, in guvernarea 1997 - 2000, ce era de clarificat cu privire la „gestiunea“ guvernarii precedente, a PDSR? Nici vorba! Au curs rauri de cerneala despre marile jafuri si coruptia de pana in 1997. Si totusi, nu s-a intamplat absolut nimic. Dupa patru ani de guvernare PSD-ista, lucrurile se repeta, astazi, intocmai.
Iar ideea ca actuala Opozitie, a domnilor de la PD si PNL, ar putea sa aduca ea o schimbare dupa alegerile din toamna pare sa nu mai produca decat zambete resemnate.
M-a obligat la aceste ganduri lectura noii Legi privind alegerea Parlamentului. Legea face mai evidenta ca orice altceva solidarizarea partidelor parlamentare cu scopul pastrarii actualului statu quo politic. Dupa 15 ani de democratie, partidele parlamentare ii au ca lideri pe Ion Iliescu, Adrian Nastase, Vadim Tudor, Traian Basescu si, pana mai zilele trecute, pe Theodor Stolojan.
FSN-ul anului 1990 nu mai subzista ca sigla, insa oamenii sunt practic aceiasi. Apropo de d-l Stolojan si de retragerea sa, amintind de tragediile antice, sa fiu iertat daca suspectez si aici o alta strategie in interes propriu a urmasilor FSN si ai Securitatii.
(Apropo de apropo, zilele trecute d-l Ciuhandu l-a chemat pe Basescu sa faca, dimpreuna cu taranistii, „o axa Timisoara - Bucure
