35 de morti, 38 de disparuti si 160 de raniti in trei atentate sinucigase comise in statiuni egiptene din Sinai Trei atentate sinucigase au avut loc joi seara in trei statiuni balneare egiptene din Peninsula Sinai, ele soldandu-se cu cel putin 35 de morti, 160 de raniti si 38 disparuti, dupa cum sustin surse politienesti locale. Cel mai grav dintre actele teroriste, care au vizat cu precadere turisti israelieni, s-a consemnat la Hotelul Hilton din statiunea Taba, din Golful Aqaba, cand o masina-capcana, incarcata cu circa 100 kg de exploziv, a patruns in forta in holul imobilului, dupa care a explodat. In acelasi timp, la piscina, un atentator sinucigas s-a aruncat in aer. In urma primei deflagratii, o aripa a hotelului de 410 camere s-a prabusit. A avut enorm de suferit si restaurantul, unde clientii tocmai intrasera la cina. Au murit 24 de persoane, majoritatea israelieni veniti in statiunile din Sinai ca sa celebreze sarbatoarea Sucot (sarbatoarea colibelor), care incheie sarbatorile de toamna incepute cu anul nou evreiesc si continuate cu Yom Kippur. Celelalte doua atentate au avut loc putin mai tarziu in zona Noueiba (470 km sud de Cairo) si Ras Soltan, situate mai la sud in Sinai, pe litoralul Marii Rosii, unde perla statiunilor este Sharm el-Sheikh (500 km sud de Cairo). Ultima explozie a provocat moartea a sapte egipteni si a trei turisti israelieni. Hiltonul se afla intre muntii din Sinai si Marea Rosie, este un hotel de patru stele, situat la cativa metri de frontiera cu Israelul; el are si cazinou, o mare piscina aflata la umbra palmierilor, iar de la balcoane, clientii pot vedea in zare Israelul, Iordania si Arabia Saudita. Acest imobil ultramodern, construit de israelieni pe vremea cand Sinaiul era ocupat de Israel, a costat 41 milioane dolari si e foarte popular printre israelieni, fiind aproape de frontiera si acceptand plati in sekeli (moneda israel