Agentia SAPARD a prelungit termenele de finalizare a proiectelor scadente la 30 septembrie 2004, finantate prin Masura 2.1 - "Dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii rurale" din cadrul programului SAPARD.
Deciazia a fost motivata de stadiul avansat al lucrarilor la 90 la suta din proiecte, respectiv 379, precum si de dorinta de a se evita alocarea fondurilor in baza unor cereri de plata neconforme.
Nu in ultimul rand, s-a avut in vedere valoarea totala a cererilor de plata depuse la Agentia SAPARD - 219 milioane de euro -, acestea reprezentand 107 la suta din alocarea financiara care trebuie absorbita pana la finele acestui an, si anume 204 milioane de euro. Pana in acest moment, Agentia SAPARD a efectuat plati de 187 milioane de euro, peste 90 la suta din alocarea pe 2000.
Se considera ca prin prelungirea termenului se va evita aparitia unor probleme in absorbtia fondurilor, precum si o verificare insuficienta a cererilor de plata.
Pentru Masura 2.1 "Dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii rurale" au fost contractate 591 de proiecte, a caror valoare totala este de 472 de milioane de euro, epuizandu-se toate fondurile alocate masurii pentru intreaga perioada de implementare. Pana in acest moment, prin Masura 2.1 s-au realizat 1.068 de kilometri de drumuri, 2.
532 kilometri de conducte de alimentare cu apa si 251 kilometri de conducte de canalizare.
Agentia a incheiat la finele lunii septembrie acte aditionale pentru prelungirea termenului limita de finalizare a proiectelor cu beneficiarii Masurii 2.1. Cererile de plata vor putea fi depuse pina la 30 octombrie 2004 de catre toate consiliile locale care nu au inaintat pana acum ultima cerere de plata si care au termen de finalizare 30 septembrie 2004.
Totodata, durata limita de executie se va prelungi pana la 20 octombrie 2004. Din totalul de 435