Cu o voce usor ragusita, vorbind rar si apasat, Adrian Nastase parea, simbata, un om epuizat. A rostit un discurs lamentabil in fata unei sali lesinate: “Romania si romanii au nevoie de liniste si echilibru, de un zimbet inteligent, si nu de incrincenare, de acel sentiment al solidaritatii”.
M-am tot intrebat ce a vrut, de fapt, sa spuna: ca el, Nastase, e intruparea “zimbetului inteligent” sau ca romanilor cu zimbet timp le trebuie retusata putin fata? La cite chipuri posomorite o fi vazut la talpa tarii, unde a coborit din motive de campanie, la citi lumpeni si nespalati (vorba lui Theodorescu) i-or fi rinjit in sila cind le promitea marea cu sarea, Nastase simte nevoia
unui “zimbet inteligent”. Unde mai pui ca hohotele dracesti ale lui Traian Basescu ii dau, probabil, furnicaturi pe sira spinarii. Nastase a incercat simbata sa lase impresia ca trece lejer si superior, cu un aer de candidat sigur pe victoria sa, peste un moment extrem de dificil. S-a straduit sa creeze imaginea liderului scrobit care leviteaza deasupra
Romaniei, iar ideile sale plutesc in sferele inalte ale diplomatiei occidentale: “Ca presedinte al Romaniei, eu voi fi puntea de legatura dintre Uniunea Europeana si poporul roman”. O alta declaratie nefericita si cam aroganta.
PSD a produs, la sfirsitul saptaminii, cea mai clara proba de disperare. Nastase s-a grabit sa recupereze teren dupa lovitura de imagine data de retragerea lui Stolojan si intrarea lui Basescu in cursa pentru Cotroceni. A simtit nevoia sa faca zgomot, chiar cu riscul sa-si arunce partidul in ridicol.
A urcat pe scena de la Sala Palatului zeci de oameni, prezentati drept echipa de candidati, desi n-a putut arata si listele definitive. Asa ca unii pesedisti au urcat pe scena ca ficusii decorativi, ca sa umple rindurile si sa dea bine la poza de familie. In timp ce pesedistii se apl
