In putine alte tinuturi ale batranului continent mai pornesc azi oierii in aceste istovitoare transhumante, lipsindu-se benevol de binefacerile civilizatiei. Poate doar bascii si pastorii nostri din Carpati o mai fac cu atata inversunare, zicand ca nu pot sa traiasca altminteri.

Din poarta "kayolarului" sau batranesc, un cioban basc priveste cerul. E singur, singur langa stana sa, ca acum o mie de ani, sub cerul neclintit al Pirineilor... Vazduh albastru, vazduh de cobalt. Un senin mat, inchis, sub greutatea caruia pana si oceanul nesfarsit al crestelor de piatra golasa pare mai bland, mai alungit, mai putin infricosator... Pe cerul ciobanului basc trec avioane cu reactie. Darele lor scriu povesti. Multe, zeci de fasii lungi si albe ce zgarie firmamentul de la un orizont la altul, intersectandu-se si despartindu-se intr-un spectacol halucinant, deasupra piscurilor sidefii, deasupra crestetului pastorului insingurat. Jos, in vai, se vad alte dare albe, miscandu-se de data aceasta pe stepele lungi ale muntilor. Turme. "Txotx" (cioci), cum li se zice pe-aici, in tara asta ciudata de la capatul Europei. Rauri unduitoare de lana alba, mii de mioare haladuind slobode, in carduri colosale, pe versantii aspri. El, ciobanul basc, priveste cerul, priveste pamantul. De jur imprejurul sau, numai munti. Aici este Franta, acolo, peste alte cateva piscuri, mult mai neinduratoarea Spanie. Intre ele, o "alta tara", una a muntilor si a oamenilor de-a pururi nesupusi. "Les brbis a la montagne, le mas en terre", zice mereu oierul pirinean, un proverb basc simplu, dar vechi de cand lumea. "Oile pe munte, porumbul in pamant", de parca ar statornici cu vorbele sale o intreaga impartire a firii. El nu a fost niciodata agricultor. Cumintenia pamantului semanat cu porumb nu i-a stat in fire. El este "de alt neam". Contemplandu-l pe acest om, urmarindu-i curgerea gesturilor, ai str