Istoria oficiala atribuie Francmasoneriei o vechime de trei secole. Traditia masonica in schimb, ignorand aceasta cronologie "scurta", isi plaseaza inceputurile undeva intre mit si realitatea istorica. Legenda si vechile documente delimiteaza astfel existenta unui ordin ocult, considerat adeseori conducatorul din umbra al omenirii.

Chiar si la o privire grabita se observa ca denumirea generica de Francmasoni face trimitere la vechile confreerii de constructori care au existat, in vestul Europei, in cursul Evului Mediu. Este vorba, mai ales, de constructorii de biserici si catedrale, constituiti in asociatii profesionale, care isi transmiteau, de la maestru la ucenic, toate secretele meseriei. Indiferent daca acesti spe-cialisti erau numiti "Franc-Macon" in Franta, "Freemason" in Anglia, "Freimaurer" in Germania ori "Liberi Muratori" in Italia, numele lor atrage atentia asupra a doua aspecte: faptul ca este vorba despre zidari (constructori) si faptul ca acestia erau liberi, adica nu erau obligati sa plateasca cele mai multe din darile specifice feudalismului.

VECHEA TRADITIE ROMANA. Istoricii considera ca asociatiile feudale de mestesugari erau urmasele directe ale "colegiilor" romane. La fel ca premergatoarele antice, ghildele si breslele specializate aveau o organizare deosebit de riguroasa. Scopurile acestei organizari, urmarite cu strictete, erau atat pastrarea "secretelor meseriei", cat si elaborarea unei ierarhii riguroase, in care fiecare membru avea posibilitatea sa ocupe exact locul cuvenit, in conformitate cu maiestria sa profesionala. In corporatiile de constructori, treptele ce trebuia parcurse erau: "calfa", urmata de cea de "ucenic".

Dobandirea titlului de "maestru" reprezenta consacrarea deplina in cadrul ierarhiei. Transformate in grade de initiere, aceste "trepte" au fost pastrate si incluse si in ierarhiile ma