La aproape 15 ani de la caderea lui Ceuasescu Securitatea ramine o prezenta obsesiva. Cind la 7 decembrie 1999 legea CNSAS era, dupa o lunga si anevoioasa aventura parlamentara votata, o palida speranta se nastea. Principalul instrument al terorii putea fi destructurat. Dupa cinci ani aproape nimeni nu mai crede in Romania ca aceasta este cu putinta.
Mitul Securitatii atotputernice este mai prezent ca niciodata. Demisiile lui Andrei Plesu si Mircea Dinescu din Colegiul CNSAS reflecta nu doar esecul unei institutii, ci si mereu actuala criza a valorilor. Bunele intentii nu sunt niciodata suficiente intr-o constructie institutionala.
Rezistentele sistematice ale serviciilor secrete, opacitatea Guvernului, dezinteresul politicienilor, dominatia faptului divers, amalgamul cotidian au contribuit la insuccesul deconspirarii politiei politice comuniste.
Blocajele manifeste inca din faza dezbaterilor asupra Legii Ticu s-au permanentizat. In toata aceasta perioada aparenta unei minime transparente a SRI, SIE sau a Ministerului Apararii Nationale in privinta facilitarii accesului la dosarele fostilor securisti sau informatori nu a existat.
Sub pavaza interesului national si a protejarii informatiilor clasificate Securitatea a fost, daca nu reabilitata, cel putin protejata. Iar imaginea unei tari dominate de retelele fostilor agenti a devenit un loc comun. Moartea lui Ceausescu a eliberat parca Securitatea de controlul partidului comunist.
Principala promotoare a nationalismului comunist si instrument fidel al totalitarismului Securitatea se prezinta, ca in urma unei operatii estetice, drept unica aparatoare a fiintei statale.
Viciul de rationamentul a variantei patriotismului securist este usor de demonstrat. Partidul Comunist, organizatie privata formata din asocierea membrilor sai in vederea controlului resurselor