La 28 septembrie s-a despartit de lume poetul Geo Dumitrescu. Avea 84 de ani, o opera care incape in nici 300 de pagini si un loc crucial in poezia romana.
Incepand din 1946, cand a publicat Libertatea de a trage cu pusca si continuand cu Aventuri lirice (1963) si Nevoia de cercuri (1966), a deschis un culoar nou in modul de a scrie si a intelege la noi poezia, in raspar cu toate cliseele frumoase, diafane, inefabile, muzicale de care aceasta era legata. Sigur, fusese inainte uriasul Arghezi, fusesera avangardistii, dar Geo Dumitrescu a venit cu o baieteasca fronda, cu o ironie subversiva, cu o vehementa simpatica, desi disperata uneori, sa povesteasca in poem intamplari din realitatea imediata, aventuri lirice de pe asfaltul cotidianului, considerat pana atunci prozaic. Poezia lui e "insetata de real", limbajul oral, discursiv, pune stavile ironice sentimentalismului si patetismului, inteligenta - brici face vivisectiuni in truisme, persifleaza conventiile literare pasuniste, incarca de sensuri maruntisul umil. Marca Geo Dumitrescu a rezonat peste decenii cu insurgenta tinerilor poeti de la sfarsitul secolului al Xx-lea (chiar daca unii din acestia cred ca ar fi fost primii la noi, care "au coborat poezia in strada", democratizand-o americaneste si violentand gandirea lenesa).
De la Geo Dumitrescu incoace si datorita lui in primul rand s-a revigorat poezia romana, incorporandu-si derizoriul, grotescul, expresivitatea socanta, gesticulatia bufona, dezinvoltura, complicitatea cu cititorul. Loial unor idealuri etice mereu contrariate, si-a asumat in felul lui temele existentiale majore, dar si nepoeticele realitati sociale si politice, cu o sinceritate si o directete care te fac sa-l citesti empatic. Si omul era departe de cliseul Artistului egocentric, abstras in zonele inalte ale spiritului si preocupat doar de propriile trairi si meditatii. Desi o p
