Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bush, tot mai agresiv la adresa lui Kerry

Publicat in Ziarul Financiar, marți 12 octombrie 2004 ·

Campania electorala pentru alegerea presedintelui american a intrat in linie dreapta. Mai sunt doar trei saptamani pana la scrutin (care are loc pe 4 noiembrie) si s-au consumat deja doua dintre cele trei intalniri fata in fata ale celor doi candidati: republicanul George Bush si democratul John Kerry. Cea de-a treia confruntare are loc miercuri, in statul Arizona, iar de-aici pana la alegeri mai sunt putine lucruri care ar mai putea influenta votul americanilor. Cele doua dezbateri de pana acum i-au adus lui George Bush un usor avantaj in raport cu candidatul democrat. Este efectul ultimei dintre infruntarile televizate, transmise in direct si urmarite cu sufletul la gura de audinta americana. In acea dezbatere, Bush a jucat la scena deschisa si a insistat pe punctul vulnerabil al adversarului sau - schimabarea de la o zi la alta a vederilor lui Kerry in privinta politicii externe, recte razboiul din Ira. Este vorba despre sustinerea invaziei americano-britanice asupra Irakului, in momentul in care a fost supusa la vot in Senatul american si apoi transferarea intregului arsenal discursiv la 180 de grade - in campanie, Kerry a pledat in favoarea retragerii la un moment dat a americanilor din Irak, insistand asupra faptului ca (si aici devine, potrivit observatorilor neconvingator) a fost o greseala campania din Irak. George Bush se pregateste, dupa cum au relevat cateva ziare americane inm editia de ieri, sa-i contureze lui Kerry un profil de inconsecvent si in privinta politicilor interne. Aici, iteresant, lupta va fui una doctrinara. Kerry este democrat, dar unul foarte bogat (este sotul Teresei Heinz, detinatoarea imperiului alimentar care este celebru si dupa marca de sosuri cu acelasi nume). De altfel, dna Kerry a investit bani in campania candidatului democrat. Or, Bush doreste sa-l prezinte electoratului american pe contracandidatul sau ca pe un reprezentant f

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AS Roma l-a demis pe Ivan Juric după patru înfrângeri în ultimele cinci meciuri din Serie A

News.ro acum 50 minute
AS Roma a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că l-a demis pe antrenorul Ivan Juric. Croatul este al doilea tehnician al formaţiei din Roma care este demis în acest sezon, relatează Reuters. Roma a pierdut duminică cu 2-3 acasă cu Bologna, a patr

Transalpina se închide, pe fondul ninsorii, între Rânca și Curpăț / Precizările CNAIR

HotNews acum o ora
Circulaţia rutieră se închide pe DN 67 C, pe Transalpina, între Rânca, judeţul Gorj, şi Curpăț, judeţul Alba, pe fondul ninsorilor. Luni, reprezentanţii DRDP Craiova vor verifica dacă mai sunt persoane pe acest sector de drum şi vor monta semnalizar

Superliga: Unirea Slobozia – Farul Constanţa 0-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Farul Constanţa a învins duminică, în deplasare, scor 1-0, gruparea Unirea Slobozia, în etapa a 16-a din Superligă. După ce Casap l-a încercat pe Denis Rusu cu un şut de la distanţă, în minutul 26, oaspeţii au deschis scorul pe final de repr

Un şef de stat susţine că a discutat de trei ori cu Trump după alegeri

Mediafax acum 3 ore
Netanyahu a precizat, de asemenea, că aceste discuţii au fost destinate să întărească alianţa dintre Israel şi Statele Unite, menţionând că amândoi consideră Iranul o ameninţare majoră. Într-un mesaj video, Netanyahu a afirmat că ambele părţi sunt d

Kremlinul salută „semnalele pozitive” date de Donald Trump privind războiul din Ucraina. „Nu vorbeşte despre înfrângerea strategică a Rusiei”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat duminică, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, că vede „semnale pozitive” în poziția adoptată de președintele ales al SUA, Donald Trump, cu privire la conflictul din Ucraina, avertizând în același timp că este greu de

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 6 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum 5 ore
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Ministerul Culturii trimite Corpul de Control la Castelul Peleș, după ce Libertatea a dezvăluit metoda biletelor revândute

Libertatea acum 49 minute
Ministerul Culturii va trimite Corpul de Control la Muzeul Peleș pentru a verifica situația semnalată de Libertatea, care a dezvăluit că există o rețea a angajaților care se ocupă cu revânzarea biletelor de intrare, a declarat duminică, 10 noiembrie

Marius Budăi (PSD) „România a devenit primul stat din lume cu o lege pentru participarea copiilor în procesul decizional”

Botosani News acum 2 ore
Deputatul Marius Budăi, care a promovat în calitate de ministru al Muncii participarea copiilor la procesul de luare a deciziilor și elaborare a politicilor europene pentru drepturile copilului, a votat, marți în Parlament, alături de colegii de la

Netanyahu recunoaşte responsabilitatea israeliană pentru exploziile pagerelor Hezbollah în septembrie

Adevarul acum 12 minute
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a recunoscut, duminică în timpul reuniunii de guvern, responsabilitatea israeliană pentru explozia echipamentelor de comunicaţii ale Hezbollah în septembrie.

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/12°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°