Corneliu Vadim Tudor este iarasi ce a fost si mai mult decit atit, asa cum ne ameninta, de pe frontispiciul imundei sale publicatii, de peste 14 ani. Si, desigur, nu este singurul. Alaturi de el, intr-un semnificativ cortegiu al nerusinarii, stau Adrian Paunescu si Ristea Priboi, Eugen Florescu si Aurelian Bondrea, Marian Ureche si Dinu Sararu si inca multi altii, oameni care au slujit cu sirg regimul comunist, unii ca angajati cu acte in regula ai Securitatii (precum Priboi si Ureche), altii ca agenti de influenta, propagandisti zelosi sau delatori „la cerere“.
Mizind pe amnezia generala, pe lehamitea si pe indiferenta noastra, dar si, in mod special, pe complicitatile si solidaritatea „de clan“ edificata in primii ani post-revolutionari, toate aceste personaje s-au instalat confortabil in prim-planul vietii publice si au contribuit decisiv la alterarea fundamentelor democratice ale incipientului nostru stat de drept.
Recenta decizie a majoritatii membrilor CNSAS de a-i da lui Vadim Tudor un certificat de buna purtare, care sa ateste ca nu a colaborat cu Securitatea ceausista, sfideaza si memoria noastra, atita cita a mai ramas, si inteligenta si bunul-simt. Altfel spus, traim intr-o tara in care lupii deghizati in oi fac legi pentru deconspirarea lupilor, infiinteaza universitati particulare, trusturi media si conduc institutii democratice, pretinzind sus si tare ca nici usturoi n-au mincat, nici gura nu le miroase.
Cit despre temuta Securitate, in beciurile careia s-au intrerupt nenumarate destine, care a trimis la moarte sute de mii de oameni, raspindind teroarea in rindurile celor ramasi in afara inchisorilor, ar trebui sa intelegem o data pentru totdeauna ca asta e zvonistica pura, ca Securitatea a fost (si este) o institutie benigna, un soi de cenaclu literar largit, din care faceau parte mai mult scriitori care, din cind in
