„Simfonicele“ saptaminii trecute s-au aflat, in stagiunea bucuresteana, sub semnul partiturilor monumentale mult prea rar cintate la noi, dar si al lucrarilor concertante pentru pian, decupate, intimplator, din aceeasi mare literatura romantica de gen mult indragita de melomani.

Serile Filarmonicii au fost dirijate de Janos Acs, oaspete ungur a carui „carte de vizita“ denota o activitate artistica intensa, dar care nu a reusit sa „stapineasca“ orchestra, poate si din cauza gesticii sale destul de dezordonate, relatia cu solista Concertului pentru pian si orchestra de Grieg – Ilinca Dumitrescu – fiind compromisa si prin acompaniamentul nesigur, dar si prin neconcordanta intre intentiile interpretilor. Indelung aplaudata, pianista Ilinca Dumitrescu a oferit doua bisuri contrastante – Chopin si Villa Lobos –, reliefind inca o data maniera sa de abordare a miniaturii din epoci si stiluri extrem de diverse.

Partea a doua a propus Simfonia Faust de Liszt, careia dirijorul i-a acordat, cu siguranta, o atentie sporita in repetitii, astfel incit ansamblul a sunat mai inchegat, cu momente frumoase, dar insuficiente pentru a convinge. Aportul corului (pregatit de Iosif Ion Prunner) si al tenorului Calin Bratescu in secventa finala a lucrarii a asigurat totusi succesul si aprecierea unui opus conceput ca un adevarat spectacol imagistic, Liszt caracterizind, intr-o maniera programatica extrem de inspirata, personajele principale ale dramei lui Goethe, oferind dirijorului posibilitatea construirii unui univers ideatic si expresiv cu un impact puternic asupra publicului, cu conditia ca la pupitru sa se afle un adevarat muzician. Si tocmai pentru ca lucrarea a fost (re)descoperita de spectatori cu mare placere, asteptam sa o reascultam intr-o versiune interpretativa adecvata.

Daca la Ateneu am ascultat pagini reprezentative ale creatiei secolului al XIX-lea