Prin Zile si nopti de teatru european, am dorit sa realizez, impreuna cu cei de la Braila, un festival prestigios, care sa aduca un spor de imagine teatrului brailean, aflat intr-un moment bun, cu o prezenta tot mai remarcata pe plan local si national. Am incercat creionarea unui concept personal privind aceasta forma institutionalizata de reuniune teatrala, si anume festivalul ca nucleu iradiant in plan cultural mai larg, apt sa propage prin intermediul spectacolelor ideea ca teatrul este socialmente necesar comunitatii care se poate regasi aici in multilateralitatea intereselor si nevoilor sale.
Am mizat pe resursele de comunicare ale artei spectacolului, intr-un moment in care ea insasi isi cauta publicul si puntile spre acesta, raminind, nu de putine ori, suspendata in narcisism.
Am invocat pentru aceasta traditiile, momentele de criza, dar si reusitele individuale bogate in orasul de la Dunare. Am aspirat la recapatarea unei deschideri europene, cindva dominanta aici, cind orasul era poreclit Mica Europa, cind era poarta a Europei pentru grinele Baraganului si comerciantii din Balcani. Am vrut ca oamenii de teatru sa se intilneasca intr-un festival dedicat mai ales publicului, cu o oferta de spectacole bune si manifestari complementare, prin care Teatrul „Maria Filotti“, cu edificiul sau impozant si generos, sa devina un spatiu integrat perfect ritmului de zi cu zi. Nu-mi plac festivalurile in care noi ne vedem de treaba, si lumea ne priveste ca pe niste curiozitati. Nu le vad rostul. Chiar daca a existat si la Braila un segment de activitate strict profesionala, respectiv atelierele de creatie, acestea n-au avut decit rolul de a intretine o atmosfera de creatie continuta in orice faza de laborator.
Era inevitabil ca toate aceste ambitii, chiar disproportionate cu fortele de care dispuneam sub toate aspectele, sa nu se implineas
