In ceea ce ma priveste, cred ca, si atunci cand vom avea o clasa politica mai de Doamne-ajuta, persoane ca Basescu nu vor intra in somaj. Cat despre comparatia cu C.V. Tudor, asta chiar ca nu se sustine. Ca proaspatul prezidentiabil e, cum se spune, rau de gura si are replica acida nu inseamna ca e un alt Vadim Tudor. Primul discurs al lui Traian Basescu in fata reprezentantilor Aliantei are meritul clar de a-i fi pus in priza dupa plecarea lui Stolojan. Pentru uzul acestora, mesajul sau versificat catre principalul sau contracandidat, Adrian Nastase, a sunat mai mult decat incurajator. Numai ca una e sa-ti minimalizezi adversarul intre ai tai si cu totul alta e sa te lupti cu procentele din sondajele de opinie care il dau pe Adrian Nastase pe primul loc in competitia prezidentiabililor.
Cu patru ani in urma, cand a intrat in lupta pentru Primaria Capitalei, Basescu a luat locul unui candidat al PD in ultima clipa. Atunci, ca si acum, el si-a facut culoar in ultima clipa venind cu un mesaj de castigator si a reusit sa-i convinga pe bucuresteni sa-l voteze in turul doi, desi analistii se asteptau ca doctorul Sorin Oprescu sa castige Primaria fara probleme. Basescu i-a intors pe alegatori din drum gratie prestatiilor sale de la televizor, in care l-a depasit pe Sorin Oprescu. Acum insa, lucrurile sunt mai complicate. Premierul Nastase are avantajul ca merge prin tara de cateva luni incoace, la intalniri cu alegatorii. Mai are si avantajul ca Romania a obtinut nota de trecere din partea Uniunii Europene la capitolul economiei functionale de piata. Si, nu in ultimul rand, premierul Nastase a adoptat o atitudine agresiva inca din precampanie, taxand permanent fosta putere, din care au facut parte si PNL, si PD, pe care le-a aratat acuzator cu degetul.
In perioada in care Theodor Stolojan a mers prin tara ca prezidentiabil n-a strans decat 35% din voturil