Cum spuneam în recenzia de acum două săptămâni, Emilian Galaicu-Păun este un scriitor foarte vizibil în România, atât în reviste cât şi în spaţiul public cultural, în dubla sa ipostază de poet dar şi de editor. În 2002, la Botoşani, i-a apărut o primă antologie de poezie, Gestuar (Editura Axa), marcând perioada de început, prolifică şi de succes, din cariera de poet basarabean citit (şi) în România. Prezenta antologie apare în Colecţia Biblioteca Şcolarului, la Chişinău, acolo unde poetul este prezent şi în manual, în ciuda acţiunilor şi atitudinii sale civice întotdeauna incomode autorităţilor basarabene. Spre deosebire de antologia apărută la noi, Yin Time conţine, dincolo de minimele diferenţe de titluri şi de dispunere, o proză şi un eseu critic. Cum Emilian Galaicu-Păun a fost comentat - din câte ştiu, cel puţin în ultimul timp - numai în ipostaza de poet şi cum eu însumi am scris despre prima sa antologie de poezie în nr. 10/2003 al României literare, mă voi opri, de data aceasta, numai la secţiunea de proză.

Emilian Galaicu-Păun a publicat o frumoasă şi borgesiană proză, Ibi sunt leones, în revista Vatra, în timp ce Gesturi, proza din această antologie a fost publicată în 1996 la Editura Cartier, primind apoi şi Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova. Textul începe sub semnul ideii lui Flaubert de a scrie un roman despre nimic, a cărui coerenţă şi consistenţă să o dea stilul. Gesturi este o proză poetică pe care o putem numi (şi) roman în ciuda structurii sale narative foarte proteice, dar nu este despre nimic, dimpotrivă, pe cât de scurt, textul este pe atât de dens, uneori chiar greu de urmărit datorită intertextualităţii sale compacte şi nu întotdeauna la vedere. În Gesturi avem câteva dintre temele "grele" ale literaturii abordate frontal într-un monolog la persoana a III-a, când limpede reflexiv, când abscons, încifrat prin întrepătrun