Am scris în numărul 24 al "României literare" de la sfârşitul lunii iunie 2004, într-o prezentare de ansamblu a proiectului, despre colecţia "Opere fundamentale" coordonată de Eugen Simion, sub egida Academiei Române, şi am revenit cu alte cronici speciale (despre ediţiile din literatura medievală şi Heliade în nr. 25; despre ediţiile din clasici în nr. 31; despre ediţia Arghezi în nr. 27, Bacovia în nr. 34, Rebreanu în nr. 39). Am urmărit în mod deosebit (şi voi urmări în continuare) apariţiile acestei colecţii, pentru că este cel mai important proiect postdecembrist de editare academică a clasicilor (coerent, sistematic, eficient). Începând din 1999 şi până la mijlocul acestui an, au apărut 47 de volume, într-un format stil "Pleiade", pe o hârtie foarte bună, la Editura Univers enciclopedic, căreia i s-a asociat din 2003 Editura Academiei Române. Cadrul instituţional favorizant este completat de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, înfiinţată după privatizarea neinspirată a Editurii Minerva, cu scopul de a prelua gestionarea patrimoniului clasic al literaturii române. În "România literară", numai în 2004, au mai apărut cronici foarte critice la adresa ediţiilor Panait Istrati (în nr. 26, Zamfir Bălan, ca o reacţie la o cronică pozitivă a lui Al. Săndulescu din nr. 21) şi Tudor Arghezi (G. Pienescu în nr. 31). Deci se poate spune că această colecţie coordonată de Eugen Simion s-a bucurat de o atenţie sporită, cum şi merită, punând în tensiune opinii contradictorii. Dezbaterea trebuie purtată mai departe, dusă până la ultimele consecinţe, cu aprecieri constructive, aşa cum îmi propun să fac formulând concluzii provizorii, pentru că proiectul continuă, iar în această toamnă vor apărea alte 10-15 volume. Să vedem care sunt beneficiile şi care sunt viciile sau insuficienţele acestui proiect impresionant.

În cele 47 de volume de până acum ale cole