El se intitulează, de fapt, însemnări zilnice, scris în limba engleză, cuprinzând epoca dintre 1918 şi, după cât se pare, 1938. Primul volum (dec. 1918-anul 1919) a apărut în 1996, cum ne informează editorul, Vasile Arimia. Au trebuit să treacă aproape 10 ani ca să fie publicat volumul al doilea, conţinând caietele anului 1920, tradus de Sanda Racoviceanu. Prin destul de frecventele referiri la pericolul bolşevismului, el nu ar fi putut vedea lumina tiparului în perioada comunistă.

Jurnalul este unul intim, în sensul cel mai propriu al cuvântului, dar acoperind o sferă de interes foarte largă, întrucât autoarea, cultivând insistent artele şi cu deosebire literatura (scrierea ei memorialistică Povestea vieţii mele e bine cunoscută) a jucat şi un important rol politic încă din ajunul primului război mondial. Şi de aici o seamă de aspecte care depăşesc spaţiul strict personal şi familial, impregnându-i o dată mai mult caracterul documentar.

Profund semnificative sunt în primul rând autocaracterizările ei ca regină, ca femeie şi ca mamă. Era o fiinţă voluntară şi activă, chiar ambiţioasă având plăcerea de a lupta şi de a conduce, de a deţine efectiv puterea. Aflându-se la polul opus faţă de soţul ei, timidul şi într-un fel apaticul Rege Ferdinand, aproape că regretă că nu este ea, în ierarhia politică, nomber one: "Dacă aş fi eu rege, l-aş ghida (pe dr. Lupu) şi aş face din el unealta voinţei mele - în loc să devin poate într-o zi victima sa. Toţi simt acum nevoia unei mâini de stăpân. Aş vrea să fiu eu acel stăpân. Există în mine plăcerea de a lupta." Deşi în umbra Suveranului în viaţa socială şi politică, Regina era foarte solicitată în multiple direcţii: "Totul se aşteaptă de la mine în orice situaţie şi creierul meu trebuie să fie atent la toate. Trebuie să găsească soluţii, oamenii să fie ajutaţi, sfătuiţi, susţinuţi, consolaţi, dojeni