Una din impudicile voluptăţi ale posturilor noastre de televiziune, dar care nu a scandalizat cum a făcut-o prezentarea unei forfote sub plocat (ăsta guleai!) la o emisiune de mare audienţă, ba parcă n-a provocat nici o reacţie, este aceea a aducerii în studio a unor foşti mari din garda de suflet a lui Ceauşescu, poftiţi să se povestească în calitate de martori cu guşa plină de istorie şi - de ce nu? - să se pronunţe.

Burtică, Niculescu-Mizil (Tache-de-la-Scânteia părăsise din timp corabia!), urmează răposaţilor Ion Gheorghe Maurer şi Ilie Verdeţ, care n-au dat colţul înainte de a-şi expune opiniile, odată ce chemaţi să dea pe faţă dedesubturile unui regim, au preferat să pună în aplicare teoria părţilor bune şi a celor rele, într-un cocteil de idei umaniste. Cu mii de menajamente întrebările moderatorilor, spre a-i aduce mai încoace, nu-i înturnau de pe şleaul acelor esenţiale realizări ale căror părinţi fuseseră - cu incursiuni în mica anecdotă, întru descreţirea frunţilor.

Bătrâni, dar vioi, destul de bine conservaţi - cel puţin Maurer, în bilghere canadiene şi costum de pădurar te convingea că fusese cel mai bun vânător din România, din Europa, de pe mapamond. Cei care-i succed se înfăţişează ca nişte moşneguţi plini de bun simţ, de haz pe alocuri, discreţi, cum stă bine omului care a văzut multe şi nu se grăbeşte să-şi dea cu părerea, pregătiţi, totuşi, să-şi dea avizul în probleme dintre cele mai gingaşe ale actualei noastre societăţi. Pe baza remarcabilelor contribuţii şi excepţionalei experienţe în posturi de conducere, cu doar două decenii în urmă - hai trei! Firesc să producă răspunsuri echilibrate, jucând pe nuanţe şi lăsând să opereze ceea ce s-ar deduce. Când, pus pe mărturisiri, un ins oarecare -, împins la microfon numai unde stătuse în preajma liderilor, ca tehnician - a deschis gura, emiţând: "despre Maurer vă pot spun