E unul care ma suna in fiecare dimineata. Ma ia din asternut, de la prima ora. E politicos, e atent sa nu ma supere, are maniera chiar. Dar cu toate astea, eu abia trezit fiind, e enervant. Cred ca m-as simti mai in largul meu daca m-ar lua cu: "Ce faci, ba, nici pana la ora asta nu te-ai dat jos din pat?". Dar nu, el e numai lapte si miere: "Buna dimineata, domnule Tuca, ce mai faceti, ma bucur sa va aud (te bucuri pe dracu! - nota mea), va doresc o zi buna, bla-bla-bla". In definitiv, nu m-ar deranja nici asta, la cati nebuni ma suna in fiecare zi nu mai conteaza unul in plus! Ce ma deranjeaza este ca el crede ca eu asteptam telefonul lui, eram innebunit, pentru ca el sa ma roage ceva. Ca eu ma trezisem nu pentru ca as fi avut treaba, nu pentru ca trebuia sa ma trezesc oricum, ci pentru ca trebuia sa ma sune el. Si chiar vorbeste cu aerul ca telefonul lui pentru mine era ceva asteptat si ca, iata, nu mi-a inselat asteptarile. Trec peste faptul ca traieste cu aceeasi impresie si dupa ce a sunat de patru-cinci ori, chiar daca asta ar trebui sa-i dea de gandit in ceea ce priveste asteptarea mea, trec si peste faptul ca isi da seama ca nu i-am cunoscut vocea si l-am intrebat cine e. In cele din urma pot sa trec peste orice, dar nu pot sa trec peste faptul ca e pentru prima data cand ma suna in viata mea. Sigur, el poate sa spuna ca n-are importanta, sa invoce semnele, cerul si chiar divinitatea. Cert este ca eu n-asteptam telefonul sau, fie si numai pentru ca ma sunase pentru prima data. In plus, ma cauta pentru ca avea nevoie de mine. Dar nu stia cum as putea sa-l ajut, pentru ca nu stia ce vrea. Ma suna sa vada ce ar putea sa obtina de la mine. Mi-l imaginam in timp ce vorbeam cu el, ca asta face in fiecare zi, de dimineata pana seara, sunand fel si fel de oameni mai mult sau mai putin cunoscuti, mai mult sau mai putin ocupati.
Cu prima ocazie can
