Maestrul Stefan Cazimir spunea ca o carte n-are nevoie de carje pentru a merge in lume. Bine, dar o carte, indiferent cat ar fi fost de buna, fara referat, fara prefata, fara recomandare nu putea sa plece la drum. Eu insumi am apelat (si apelez, desi am publicat peste 40 de carti), la aceasta carja a "cuvantului inainte", a "scrisorii de acreditare". Dar daca tot accept acest tip de mers la brateta, am pretentia sa-mi aleg prefatatorii, girantii, coordonatorii. Nu pot accepta ideea ca imediat ce a ajuns (cu algoritmul, cu votul, cu politichia, cu revolutia, cu tranzitia, cu cumetria, cu peschesul sau, de ce nu, cu calitatile sale managerial-intelectuale!) un sef trebuie sa devina si autor de carti (scrise de altii si semnate de el) ori coordonator/prefatator al opurilor trudite de subalterni cu har care, tot ei, alcatuiesc si cuvantul inainte iscalit de cel cu o calitate unica incontestabila: e sef!
Se purta acest obicei al indicatiilor prin editoriale mai ieri, dar astazi (cand tot cei de ieri sunt mari la vremuri noi!) se poarta si mai si. A devenit o traditie (proasta) ca imediat ce se injiltuieste un sefutoi sa-si scrie numele si in capul colectivelor redactionale, al casetelor tehnice, in deschiderea cartilor si programelor culturale, in capul bucatelor, gestul amintind de "atoateputinciosul" si ubicuul cel impuscat intr-o Targoviste cu istoria la zi. Maestrul Stefan Cazimir spunea ca o carte n-are nevoie de carje pentru a merge in lume. Bine, dar o carte, indiferent cat ar fi fost de buna, fara referat, fara prefata, fara recomandare nu putea sa plece la drum. Eu insumi am apelat (si apelez, desi am publicat peste 40 de carti), la aceasta carja a "cuvantului inainte", a "scrisorii de acreditare". Dar daca tot accept acest tip de mers la brateta, am pretentia sa-mi aleg prefatatorii, girantii, coordonatorii. Nu pot accepta ideea ca imediat ce a ajuns (cu a
