"Oamenii liberi sunt de fapt foarte ocupati". Asta imi spunea zilele trecute un amic, trecut prin teribila incercare de a gasi un om pentru un post de creatie intr-o agentie. El mi-a povestit cum unul dintre aplicanti a gasit cu greu cateva ore libere, la o saptamana dupa ce l-a contactat pentru o proba.
Iar dezamagirea a fost completata de pretentiile financiare ale petentului, inainte ca angajatorul sa se poata lamuri daca si face banii.
E o problema grava, cu deosebire in Bucuresti. Oficial, somajul e de cateva procente (in jur de cinci). Neoficial, 10-20 la suta dintre oameni au si o alta activitate in afara de cea pentru care sunt remunerati pe cartea de munca.
Cei care chiar stiu sa se descurce intr-un domeniu valoreaza greutatea in aur, si o si obtin, sub forma de diverse pachete de avantaje, folosite ca nada, atunci cand sunt furati de o firma la alta. Iar piata muncii e in crestere valorica mai sustinuta decat PIB-ul.
"Cand am inceput activitatea asta", imi marturisea un manager din asigurari, "gaseai oameni de foarte buna conditie, cu studii economice si talent. Toti acceptau bani putini in schimbul unei perspective de crestere. Dar asta era pe la inceputul anilor ’90 – acum nivelul de educatie a celor care aplica pentru slujba asta a scazut.
In plus, toti vor salariul maxim din prima zi, fara sa-ti si aduca un numar de contracte care sa justifice banii".
Salariile in domeniile aflate in expansiune si in care talentul individual al angajatilor e important au explodat in ultimii patru-cinci ani. In unele cazuri, se apropie de cele occidentale. Companiile de publicitate au experimentat cresteri de 100-500 la suta in perioada asta, doar ca sa-si pastreze cei mai buni angajati.
In media s-au vazut cresteri mai mici, dar oricum peste media din zona privata. Si, la fel ca in America, veni
