Omagiu - un simplu numar de inregistrare intr-un registru de gestiune(Foto: )
Din „Epoca de Aur“ imi mai amintesc doar cateva lucruri, infipte bine in memorie, insa: vocea unei femei care la coada la painea pe cartela spunea „O sa se termine si asta. Nu se poate sa ajungem la sapa de lemn“,
joaca noastra, a copiilor cand stateam la cozi lungi pentru ratia de zahar, ulei si nu mai stiu ce, „bannerele“ cu „Ceausescu reales la al n-spelea Congres“, bateriile patrate, Beta, parca, de care tata lega doua becuri mici-mici ca sa faca lumina in serile, multe, fara curent,
conspectele pe care tot tata trebuia sa le faca saptamanal din niste carti insipide si un difuzor care spunea ceva neinteles pentru mine dar alarmant pentru mama.
Era in apropierea Sarbatorilor de iarna si ne aflam, impreuna cu cativa vecini, prieteni ai mei de joaca, in „Oraselul Copiilor“. Dar a devenit o amintire. Si n-ai fi spus. N-ai zice nici astazi cand te uiti in jur ca am trecut prin acel „atunci“.
Una din dovezile palpabile, insa, sunt cartile Epocii de Aur, „Omagiu“, „Manifestul Partidului Comunist“, colectia „Romania pe drumul construirii societatii socialiste multilateral dezvoltate“, colectia „Congreselor“, „Conferinta Nationala a Partidului Comunist“, „Capitalul“ lui Marx, sau „Operele complete“ ale
„clasicilor“ Marx, Engels, Lenin.
Ce s-a facut cu aceste „dovezi“? Dupa 15 ani au cam disparut, din setea acelei clipe post-decembriste de a renunta la TOT. Pe alocuri, insa, au mai ramas, ca „document“. Daca cineva ar avea acum curiozitatea sa le consulte, nu trebuie sa incerce la Biblioteca Judeteana „Costache Sturdza“ Bacau. Nu mai sunt.
Nici la sala de lectura, nici la sectia de imprumut. Ele s-au pastrat. Dar sunt facute pachete si duse intr-un depozit de carte de la subsolul Complexului Muzeal „Iulian Anton
