Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mona Musca - Vicepresedinta a Partidului National Liberal

Publicat in Formula AS, luni 18 octombrie 2004 ·

"Liberalii nu pot trai in rezervatii de bogatasi, in cartiere de tip "Primaverii", in timp ce in jurul lor se intinde centura saraciei".

In zilele noastre, cand emanciparea feminina este un fapt implinit al lumii civilizate, tot mai multe femei au patruns in viata publica, luandu-si soarta in propriile maini. Multe isi conduc afacerile, unele conduc comunitati si partide politice, iar cateva se afla chiar la carma unor popoare. Echilibrul, determinarea, ordinea si implicarea sentimentala sunt calitati de cautat cu prioritate in randul femeilor. Calitati pentru prezent si mai cu seama pentru viitor. Parafrazand spusele unui ganditor, se poate afirma ca secolul al Xxi-lea ori va fi al femeilor, ori nu va mai fi deloc. Nici romanii nu se pot feri din calea inevitabilei "descatusari" a femeii, cu toate ca se dovedesc destul de misogini in realitate. Parlamentul roman, spre exemplu, abia daca are cateva deputate, si acelea vazute doar ca o pata de culoare, ca o diversitate de fatada. Cu unele exceptii, iar intre acestea, Mona Musca de la PNL. Intr-o mana cu cartea de limba romana iar in cealalta cu o mitraliera de argumente, pe fata cu lumina rara a frumusetii si inteligentei, timisoreanca liberala ocupa de o buna bucata de vreme un spatiu care e numai al ei in viata politica romaneasca. Daruita cu o personalitate puternica, cu o decenta si o candoare admirabile, Mona Musca pare a purta la rever un antidot miraculos impotriva mitocaniei, a mizeriei si a promiscuitatii ce se manifesta cateodata in sfera politica. Un analist afirma ca nu cunoaste o alta doamna dintre politicienele momentului care sa lase mai pregnant impresia ca "ar putea opri din goana orice animal cuprins de turbare". In politica, ochii ei patrund intr-adevar cu mai multa agerime decat o suta de ochi de barbati. Nu intamplator, multi colegi liberali au vazut-o ocupand locul ramas temporar vaca

Articolul in Formula AS >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 8 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°