Iar era cat pe-aci sa fim "la Oscar" si iar nu suntem. Toate astea pentru ca raporturile lui Sergiu Nicolaescu cu institutia atat de ravnitei statuete seamana cu o iubire careia rauvoitorii, Iar era cat pe-aci sa fim "la Oscar" si iar nu suntem. Toate astea pentru ca raporturile lui Sergiu Nicolaescu cu institutia atat de ravnitei statuete seamana cu o iubire careia rauvoitorii, invidiosii, tragatorii de sfori, inclusiv cei internationali, ii tot pun bete in roate. Nu a trecut nici un an de cand cineastul informa opinia publica, prin intermediul unui ziarist candid, nededat la rigorile circulatiei filmelor in lume, cum ca Mihai Viteazul ar fi fost nominalizat, cu mari sanse, in 1971 cand, insa, Academy Awards l-ar fi preferat pe Vittorio De Sica si al sau Gradinile Finzi Contini din motive politice. Am scris, la vremea respectiva, amintind ignorantilor sau celor cu memorie scurta: a trimite un film comisiilor de selectie nu inseamna a fi si nominalizat. De acest titlu, deja foarte important, nu se bucura decat cele 5(cinci) filme ramase in cursa. Din pacate, nu am ajuns niciodata pana acolo. Inainte de 1989, oficialii cinematografiei erau cei care decideau cine sa ne reprezinte. In ultimii ani, a revenit Asociatiei Criticilor si Filmologilor a Uniunii Cineastilor misiunea de a face propunerile. Regula s-a schimbat, insa, brusc, peste noapte. Curios, tocmai acum. Ca si cum cineva ar fi ghicit ca lui Sergiu Nicolaescu i s-a facut dor de "o alta nominalizare". Prea asprii judecatori ai cinematografului nostru, criticii, nu au mai fost chemati sa-si spuna cuvantul, in locul lor fiind incropita o Comisie a CNC, din reprezentanti ai organizatiilor profesionale care au vrut sa-l faca fericit cu de-a sila pe autorul lui Orient Express, propus fara ca acesta sa aiba, chipurile, habar dar, mai ales, impotriva normelor legale, a Regulamentului Academiei Americane de Film care c