"M-am uitat in groapa la oasele goale si am intrebat : cine e calicul sau imparatul, pacatosul sau bine-credinciosul? Unde sunt bogatiile lumii? Toate sunt desertaciune". Aceste cuvinte le rostesc preotii la capataiul celor care fac ultimul drum din viata, catre cimitir. Predica ajunge sau nu la inimile oamenilor. Multi, tot mai multi, se gandesc la costul restaurantului inchiriat pentru pomana, la onorariul diaconului, la mostenire, la testamente, la succesiuni. Banul si influenta lui se intinde ca o pecingine si in acest taram in care, se presupune, suntem toti egali.
Lumea care trece zilnic prin cimitire se opreste la mausoleele de marmura ale stabilor de ieri si de azi. Saracii isi dorm somnul de veci in morminte saracacioase, cu cruci de lemn cazute intr-o rana. La ei nu se opreste nimeni. Undeva, langa fojgaiala tarabelor de la Pencoop, pe Calea Lipovei, e cimitirul saracilor. Crucile fara nume ale fostilor detinuti politici zac intr-o mare de balarii. Urzici si ciulini printre cruci, dar nici vant de schimbare intr-o tara ce pare a nu mai avea istorie. Vizavi de locurile de veci ale saracilor, in "cimitirul normal" din Calea Lipovei se inalta trufasa steaua in cinci colturi a Monumentului Ostasului Sovietic. Cavouri publicitare In oricare cimitir al orasului ai intra, primul lucru care iti sare in ochi e "ierarhizarea" mortii, asa cum se vede prin prisma cavourilor de marmura, cu poze de telenovela, cu ingeri rebeli, cu versuri de Sapanta, in antiteza cu crucile de lemn sau tabla care amintesc de trecerea prin lume a unui om fara averi... si buruienile crescute in snopi pe mormintele saracilor.
O nota aparte o are cimitirul din Calea Lipovei unde, la intrare, esti intampinat de un panou imens, gen gazeta de perete unde este expus regulamentul de functionare al cimitirului. Afli de exemplu ca in cimitir se intra ca la spital, existand un "orar de fu
