Ati devenit stapanul unui catel si el deja va scoate peri albi si cateodata din minti? Ciobanescul dvs. va epuizeaza cu neastamparul lui frenetic? Fox Terrierul pe care l-ati primit in dar va exaspereaza vecinii cu urletele cand il lasati singur in casa? Va nelinisteste cand maraie, cand isi arata coltii si se da la om fara motiv? Aveti o problema. Inca una, de parca n-ar fi de-ajuns cele pe care vi le creeaza javrele de la guvern.
Insa problema catelului-problema poate fi rezolvata cu conditia sa va adresati unui "comportamentalist", combinatie de veterinar si, n-o sa va vina sa credeti, specialist in psihicul cainilor. Psihicul cainilor? Da! Si chiar mai mult decat atat. Recent, la Paris, a aparut o carte intitulata chiar asa, "Psihologia cainelui", o carte pasionanta despre emotiile cainelui, despre aptitudinile lui relationale si despre procesele mentale de care e capabil. Socant sa constati ca se poate atribui cainelui un fel de suflet, o lume interioara de reprezentari mentale constituite din imagini si amintiri.
Orice dezordine in acest univers duce la exasperante tulburari de comportament. Si totul incepe in copilarie. Catelul, ca si copilul, este un animal social a carui evolutie este conditionata de atasamentul primar cu mama lui. Aceasta legatura, calma sau anxioasa, determina modul in care catelul va descoperi lumea. Scenariul se complica la despartirea de mama. Catelul o va inlocui si se va atasa deindata de prima persoana din casa care ii acorda atentie. A fost despartit de mama, inainte de a fi invatat sa-si controleze relatiile cu ceilalti si sa-si stie locul in ierarhia canina, a venit prea tarziu in contact cu oamenii, incep problemele. Daca roade pantofii, tremura de frica la traversarea strazii, nu suporta sa ramana singur, maraie si musca din senin, inseamna ca a avut candva o trauma, n-a deprins regulile ierarhiei si ale atasame
