Scriitoarea franceza Aurora Cornu viseaza sa inalte o manastire in Romania, pe dealul copilariei.
Aurora Cornu locuieste de mai mult timp intr-un elegant cartier parizian, chiar langa turnul Eiffel. De la fereastra casei sale vede privelisti pe care muritorii de rand le admira doar in albumele de arta sau sub forma de ilustrate: Sena si catedrala monumentala din Montmartre, palatul Trocadero si Domul Invalizilor. Prea putin, totusi, pentru sufletul ei, tanjind de la o vreme dupa origini...
In 1960 s-a stabilit in Franta. A vrut sa se rupa definitiv de Romania, dar Romania a urmarit-o mereu - in imagini intens colorate, in franturi de versuri, in memoriile recent publicate ale lui Marin Preda, caruia i-a fost prima sotie. De Romania nu scapi usor. E ca o boala blanda, dar tenace, de neclintit. Aurora a simtit acest adevar, mai ales acum, cand mai toate drumurile ei par sa se intoarca indaratnic de unde au pornit - in satul copilariei sale, Cornu, unde doreste sa ridice cu banii ei o manastire, o biserica, un corp de chilii, un loc aparte de rugaciune si meditatie. A trebuit sa ajunga la Paris, in centrul lumii; a trebuit sa traverseze mari si continente ca sa descopere cu uimire ca, de fapt, nu-si parasise niciodata satul ei prahovean. Il purta cu sine in fibra sonora a versurilor, in bagajele pregatite din vreme pentru urmatoarea calatorie.
Satul prahovean din Cana Galileii
Asezati la o masa de rachita sub un nuc batran, discutam. Aurorei Cornu ii plac si acum lucrurile simple, taranesti. Ii plac bucuriile marunte ale curtii - soarele, iarba, straturile cu flori, umbra racoroasa. Un suras venit de nu se stie unde ii lumineaza fata, amintind de frumoasa talentata si rebela de care se indragostise candva Marin Preda, apoi Giacometti si regizorul Eric Rohmer, cel care i-a oferit rolul principal intr-un film ciudat si estet, intrat
