La noi lucrurile stau cam asa: Ursul de Aur de la Berlin nu trece clasa, filmele romanesti string mai multi spectatori la Cannes decit la Scala din Bucuresti.
Cu regizorul Radu Muntean incepem o serie de interviuri despre starea cinematografiei romanesti, schimbarea de generatie si ce inseamna sa faci film competitiv azi in Romania. Radu Muntean a debutat cu lungmetrajul Furia, o pelicula „à l’américaine“ cum nu s-a mai facut la noi.
Care crezi ca sint atu-urile generatiei voastre?
Sintem o generatie interesanta pentru ca am venit imediat dupa Revolutie, chiar in momentul in care profesorii stampilati ideologic au fost indepartati din scoala de cinematografie. S-au intors apoi la catedre, dar noi am prins chiar momentul schimbarilor. Fata de promotiile dinaintea noastra, cind erau 4 sau 6 studenti in an, noi eram 28. De aceea, poate, in primii 2-3 ani de facultate, am experimentat un fel de debandada pozitiva, pentru ca profesorii n-aveau autoritatea celor de dinainte. Erau si ei la inceput, ca noi, asa ca ne-au cam lasat sa facem ce-am vrut. Am facut filme cum ne-am priceput, unele mai bune, altele mai putin bune, dar in felul asta am invatat multe. Lucrurile s-au schimbat insa prin anul trei, s-a reintors vechea garda de profesori si a fost relansata disciplina care era inainte de Revolutie in scoala. De atunci nu s-a mai intimplat nimic bun in scoala de film. In generatie cu mine au fost Titus Muntean, Tudor Giurgiu, Vali Hotea, Gica Preda, Florin Iepan. A iesit si o trupa foarte buna de operatori: Tudor Lucaciu, Alex Sterian, Max Lemnij, care lucreaza foarte mult in publicitate, dar fac si film.
Pina sa debutezi cu un lungmetraj, ai filmat un numar impresionant de spoturi publicitare. S-a creat o marca Radu Muntean in publicitatea romaneasca si un adevarat folclor cu productiile tale. De aceea te intreb: „Radu
